Tribunalul Suprem din Spania a aprobat condamnarea la 6 ani și jumătate de închisoare dictată în cazul a doi români care au obligat o tânără să se prostitueze.
Cei doi sunt frați și au fost condamnați în ianuarie de Tribunalul Audiența Zaragoza pentru trafic de persoane în vederea exploatării sexuale.
Victima lor este o tânără care a fost adusă din România, unde au cunoscut-o la o petrecere de ziua ei, în 2014, la împlinirea vârstei de 18 ani.
Au reușit să o convingă să se mute cu ei și apoi să vină în Spania, la Zaragoza, unde la o zi după sosire i-a fost confiscat mobilul și au obligat-o să se prostitueze.
Tânăra a fost cazată într-un apartament în care se mai aflau și alte femei care se prostituau, iar bordelul era gestionat de prietena unuia dintre proxeneți.
Clienții erau atrași prin anunțuri de mica publicitate, tipărite în ziare sau distribuite pe internet. În toată această perioadă, tânăra a fost lipsită de libertate, până când cei doi frați au plecat în România, iar victima a reușit să anunțe poliția.
Tribunalul Suprem a respins apelul depus de cei doi frați care denunțau faptul că nu li s-ar fi respectat prezumția de nevinovăție și că nu ar fi fost judecați în mod corect.
Mai mult, instanța a acceptat ca probă pliantele publicitare distribuite de proxeneți cu două săptămâni înainte ca tânăra să ajungă la Zaragoza.