Poliția spaniolă l-a prins pe presupusul autor al crimei comise în 11 martie într-un club din Coslada, din regiunea Madrid, care era gestionat de o româncă.
Femeia a fost găsită într-o stare deplorabilă, debracată și cu fața distrusă, iar incidentul a șocat opinia publică din Coslada..
După câteva luni de investigații intense polițiștii spanioli au descoperit un suspect și l-au arestat în apropierea domiciliului său din Alcalá de Henares.
Este vorba de T.G.T., un bărbat în vârstă de 23 de ani, de naționalitate română, care este acuzat de omucidere și agresiune sexuală. Acesta ar fi violat-o pe Elena, patroana de naționalitate română a clubului Copacabana din Coslada, și după aceea ar fi ucis-o.
Anchetatorii au indicii potrivit cărora, în noaptea crimei, suspectul ar fi intrat în clubul româncei în stare de ebrietate și s-ar fi certat cu aceasta. După aceea, individul ar fi apelat la violență, ar fi violat-o pe femeie și ar fi ucis-o.
Elena a murit din cauza unor lovituri puternice în zona capului și cadavrul ei a fost găsit într-o stare degradantă.
Crima a fost descoperită a doua zi dimineață, când angajații unui atelier auto de lângă club au chemat poliția pentru că nu puteau trece de autoturismul abandonat al victimei. Agenții au descoperit urme de sânge pe asfalt și ulterior au găsit corpul din interior.
Poliția spaniolă a arestat și un posibil complice, un român de 20 de ani, din Torrejón de Ardoz, acuzat de tăinuire.