Grație normelor actualizate, consumatorii vor putea face alegeri în cunoștință de cauză și respectuoase față de mediu atunci când își fac cumpărăturile. Ei vor avea dreptul să știe pentru cât timp este proiectat un produs să dureze și cum și dacă acesta poate fi reparat. În plus, normele vor consolida protecția consumatorilor împotriva mențiunilor nefiabile sau false legate de mediu, interzicând „dezinformarea ecologică” și practicile care induc în eroare consumatorii cu privire la durabilitatea unui produs.
Vicepreședinta pentru valori și transparență, Věra Jourová, a declarat: „Sprijinim consumatorii care doresc din ce în ce mai mult să aleagă produse care durează mai mult timp și care pot fi reparate. Trebuie să ne asigurăm că angajamentul lor nu este afectat de informații înșelătoare. Prin această propunere, le punem la dispoziție noi instrumente solide pentru a face alegeri în cunoștință de cauză și, totodată, sporim durabilitatea produselor și a economiei noastre.”
Comisarul pentru justiție, Didier Reynders, a adăugat: „Dacă nu începem să consumăm mai durabil, nu vom atinge obiectivele Pactului nostru verde european, pur și simplu. În timp ce majoritatea consumatorilor sunt dispuși să contribuie, am constatat și o sporire a practicilor de „dezinformare ecologică” și de obsolescență prematură. Pentru a deveni adevărații actori ai tranziției verzi, consumatorii trebuie să aibă dreptul la informare care să le permită alegeri durabile. De asemenea, ei trebuie să fie protejați împotriva practicilor comerciale neloiale care abuzează de interesul lor de a cumpăra produse ecologice.”
Un nou drept la informare cu privire la durabilitatea și la posibilitatea de reparare a produselor
Comisia propune modificarea Directivei privind drepturile consumatorilor în sensul de a obliga comercianții să furnizeze consumatorilor informații privind durabilitatea și posibilitatea de reparare a produselor:
Durabilitate: Consumatorii trebuie să fie informați cu privire la durabilitatea garantată a produselor. Dacă producătorul unui bun de consum oferă o garanție comercială de durabilitate mai mare de doi ani, comerciantul trebuie să furnizeze această informație consumatorului. În cazul bunurilor consumatoare de energie, vânzătorul trebuie să informeze consumatorii și atunci când producătorul nu a oferit informații privind garanția comercială de durabilitate.Reparații și actualizări: Comerciantul trebuie, de asemenea, să furnizeze informații relevante privind reparațiile, cum ar fi punctajul privind posibilitatea de reparare (atunci când este cazul) sau alte informații relevante privind reparațiile, furnizate de producător, cum ar fi disponibilitatea pieselor de schimb sau a unui manual de reparații. În cazul dispozitivelor inteligente și al conținutului și serviciilor digitale, consumatorul trebuie, de asemenea, informat cu privire la actualizările de software furnizate de producător.Producătorii și comercianții vor decide cu privire la modalitatea cea mai adecvată de a furniza aceste informații consumatorului, fie pe ambalaj, fie în descrierea produsului pe site-ul internet. În orice caz, aceste informații trebuie furnizate înainte de cumpărare și într-un mod clar și inteligibil.
Interzicerea dezinformării ecologice și a obsolescenței programate
Comisia propune și mai multe modificări ale Directivei privind practicile comerciale neloiale (DPCN). În primul rând, lista caracteristicilor produsului cu privire la care un comerciant nu poate induce în eroare consumatorii este extinsă pentru a acoperi impactul de mediu sau social, precum și durabilitatea și potențialul de reparare. Sunt adăugate, apoi, noi practici care sunt considerate înșelătoare în urma unei evaluări de la caz la caz, cum ar fi menționarea viitoarelor performanțe de mediu fără angajamente și ținte clare, obiective și verificabile și fără un sistem de monitorizare independent.
În fine, se modifică DPCN prin adăugarea de noi practici pe lista existentă a practicilor comerciale neloiale interzise, așa-numita „listă neagră”. Între altele, noile practici vor include:
lipsa informării cu privire la caracteristicile introduse pentru a limita durabilitatea, de exemplu, un software care oprește sau reduce funcționalitatea bunului după o anumită perioadă de timp;Formularea de mențiuni generice și vagi referitoare la protecția mediului atunci când nu se poate demonstra o performanță de mediu excelentă a produsului sau a comerciantului. Exemple de astfel de mențiuni generice referitoare la mediu sunt „ecologic”, „eco” sau „verde”, care sugerează sau creează în mod greșit impresia de performanțe de mediu excelente;Formularea unei mențiuni ecologice cu privire la întregul produs, atunci când aceasta se referă în realitate doar la un anumit aspect al produsului;Afișarea unei etichete voluntare de durabilitate care nu se bazează pe un sistem de verificare de către terți sau instituit de autoritățile publice;Lipsa informațiilor privind faptul că funcționalitatea unui bun este limitată atunci când se utilizează consumabile, piese de schimb sau accesorii care nu sunt furnizate de producătorul original.Aceste modificări urmăresc să asigure securitatea juridică pentru comercianți, dar și să faciliteze asigurarea respectării legii în cazurile de dezinformare ecologică și obsolescență prematură a produselor. Mai mult, prin garantarea corectitudinii mențiunilor legate de mediu, consumatorii vor putea alege produse care sunt cu adevărat mai bune pentru mediu decât produsele concurente. Acest lucru va încuraja concurența pentru produse mai durabile din acest punct de vedere, reducând astfel impactul negativ asupra mediului.
Etapele următoare
Propunerile Comisiei vor fi acum examinate de către Consiliu și Parlamentul European. Odată ce vor fi adoptate și transpuse în legislația națională a statelor membre, consumatorii vor avea dreptul la măsuri reparatorii în caz de încălcare, inclusiv prin intermediul procedurii de recurs colectiv în temeiul Directivei privind acțiunile în reprezentare.
Context
Revizuirile propuse ale legislației UE privind dreptul consumatorilor au fost anunțate în Noua agendă privind consumatorii și în Planul de acțiune privind economia circulară. Revizuirile urmăresc să sprijine schimbările necesare în comportamentul consumatorilor pentru a se atinge obiectivele climatice și de mediu din cadrul Pactului verde european, asigurându-se o mai bună informare a consumatorilor cu privire la durabilitatea și potențialul de reparare al produselor, precum și protejând consumatorii de practicile comerciale care îi împiedică să facă cumpărături de o manieră mai durabilă.
La elaborarea propunerii, Comisia a consultat peste 12 000 de consumatori, precum și întreprinderi, experți în domeniul protecției consumatorilor și autorități naționale. Verificarea fiabilității mențiunilor ecologice privind produsele a fost considerată ca fiind cel mai mare obstacol în calea angajării consumatorilor în favoarea tranziției verzi. Aproximativ jumătate dintre respondenți au declarat că ar fi dispuși să plătească în plus pentru ca un produs să dureze mai mult fără a fi nevoie de reparații.
Cercetările arată și că consumatorii se confruntă cu practici comerciale neloiale, care îi împiedică în mod activ să facă alegeri durabile. Obsolescența prematură a bunurilor, mențiunile ecologice înșelătoare („dezinformarea ecologică”), lipsa de transparență și de credibilitate a etichetelor privind durabilitatea sau a instrumentele de informare cu privire la durabilitate sunt practici curente.
Această propunere face parte din obiectivul mai larg al Comisiei Europene de a deveni primul continent neutru din punct de vedere climatic până în 2050. Acest lucru se poate întâmpla numai dacă atât consumatorii, cât și întreprinderile consumă și produc într-un mod mai durabil. Propunerea va fi completată de alte inițiative, inclusiv de Inițiativa privind produsele durabile (care a fost, de asemenea, adoptată astăzi) și de inițiative viitoare privind Concretizarea mențiunilor ecologice și Dreptul de a repara (pentru care este deschisă o consultare publică până la 5 aprilie 2022). Viitoarea inițiativă privind dreptul la reparare se va concentra pe încurajarea reparării bunurilor după achiziționare, în timp ce inițiativa de astăzi privind consolidarea rolului consumatorilor în tranziția verde impune obligația de a furniza informații privind posibilitățile de reparare înaintea cumpărării și protecția împotriva practicilor neloiale legate de obsolescența prematură.https://ec.europa.eu/info/law/better-regulation/have-your-say/initiativ…
De asemenea, la 23 februarie 2022, Comisia Europeană a adoptat propunerea sa privind Diligența necesară a întreprinderilor în materie de durabilitate, care stabilește norme clare și echilibrate pentru întreprinderi în ceea ce privește respectarea drepturilor omului și a mediului și comportamentul durabil și responsabil. În paralel, Comisia depune eforturi pentru a sprijini întreprinderile în tranziția verde, inclusiv prin inițiative voluntare cum ar fi Angajamentul privind consumul durabil.
Informații suplimentare
Propunere de Directivă în ceea ce privește consolidarea rolului consumatorilor în vederea tranziției verzi printr-o mai bună protecție împotriva practicilor neloiale și o mai bună informare și anexa
Fișă informativă privind consolidarea rolului consumatorilor pentru tranziția verde
Pagina de internet privind consolidarea rolului consumatorilor pentru tranziția verde