Toți cei care am votat acest partid, cu speranța că va fi mai bine, ne dăm seama acum de țeapa formidabilă trasă de USR în diaspora.
Și asta se întâmplă după ce ne-am trezit cu niște parlamentari USR de diaspora lipsiți de sare și piper, fără experiență de viață măcar, dacă în politică nu se putea și cu un Departament pentru Românii de Pretudindeni manevrat, în continuare, pe criterii politice, așa cum a făcut-o și PSD-ul înainte.

Diferența este că de această dată avem reprezentanți în Parlament care se dau drept „diasporeni” (cuvânt inventat de USR), deși au fost angajați ai statului român și nu au muncit niciodată „la străini”.

Cucerirea diasporei prin Facebook

Odată cu apariția USR PLUS, românii din străinătate au devenit ținta unei strategii fără precedent în istoria diasporei, iar planul este ca românii din afara țării să fie controlați ca masă de manevră.
S-a văzut la ultimele alegeri prezidențiale, și la cele dinainte, că românii din diaspora care stau la coadă pot să mobilizeze electoratul din țară și chiar să răstoarne previziunile.

De aceea, importanța diasporei pentru cei de acasă este vânată și calculată acum de strategi de campanie, antrenați să identifice și să valorifice astfel de resorturi emoționale, care pot mișca o țară întreagă.

Se vede cu ochiul liber că există un interes tot mai mare să fim organizați, uniformizați și asmuțiți asupra oricărui obiectiv, fixat de grupuri de influență care controlează deocamdată doar o parte a politicii din România.

USR PLUS este partidul nou care a înțeles asta la perfecție și a reușit să se infiltreze în străinătate cu un singur mesaj: ura față de PSD!
Plecând de la asta, partidul creat de Dan Barna și Dacian Cioloș a știut să transforme diaspora într-un teritoriu electoral virtual, după ce PSD a dat bir cu fugiții, iar PNL a uitat de propriul electorat.

Ofensiva USR PLUS în Diaspora

Useriștii au apărut în diaspora pe fondul protestelor Colectiv și au reușit să creeze treptat platforme civice, doar pe Facebook, care ulterior și-au dezvăluit adevărata identitate înaintea alegerilor, când promovau deschis mesajele electorale de la USR PLUS.

Mitingul diasporei de la 10 august 2018 este un exemplu de măiestrie în acțiuni de diversiune din partea partidului USR PLUS, care a anesteziat opinia publică pe toate canalele, fie cu imagini disproporționate, fie cu informații incerte sau exagerate. Important este că useriștii și-au atins scopul. USR PLUS a ajuns la guvernare, dar asta diasporei nu i-a adus absolut nimic.

Mai trebuie remarcat faptul că partidul lui Dacian Cioloș și Dan Barna a reușit să ne păcălească și să ne facă să credem că useriștii sunt ca noi, cei care am emigrat ca să ne putem crește copiii și care am fugim dintr-o țară controlată de PSD și de corupția sistemică.

Acum, după ce a trecut taurul, vorba spaniolilor, ne dăm seama de felul în care strategii din umbră ai USR au știut să rentabilizeze, la fel ca Securitatea lui Ceaușescu, mesaje aparent spontane precum „M..e PSD” și etichete de genul „Ciuma Roșie” sau „Mickey Mouse”.

S-au amestecat printre noi la protestele pe Ordonanța 13 de la Madrid, pentru victimele din Colectiv, în timp ce la manifestațiile anunțate de USR la Ambasadă, în special pentru Roșia Montană, nu vedeai mai mult de 10 oameni.

Marea gogoriță „fără penali în funcții publice”

Agenții USR au preluat lozincile românilor și au creat, prin organizații fantomă, distribuite în Europa, marea diversiune „Fără penali în funcții publice”, apelând la ideea simplă că nimeni nu vrea să fie furat. După ce au avut acces la datele a mii de persoane, nu s-a întâmplat absolut nimic palpabil pentru cetățeni, dar campania a ajuns la urechile tuturor în diaspora, în timp ce useriștii făceau „show” în Parlament.

Dar, să revenim la felul în care USR PLUS și agenții plantați în Europa, încă din 2016, au furat diaspora.
Sub blana de oaie a Grupurilor Civice, apărute ca ciupercile în toate orașele mari din Europa, useriștii au transformat această idee simplă într-o mișcare politică extrem de eficientă.

Nou-veniți în diaspora și cu extrem de mult timp liber, agenții USR PLUS se dădeau drept români emigranți, deși nu aveau nicio ocupație aici, unde toți suntem extrem de ocupați. Ei aveau timp, însă, să stea ore în șir în fața bisericilor, pe la proteste și chiar și la concerte cu manele, ca să strângă semnături și să transmită și mesajul partidului care urma să ne „salveze” de PSD. Rețelele sociale au devenit canalele perfecte pentru învrăjbirea românilor de acasă, iar acum se folosesc intens ca să dezbine diaspora.

Mitingul diasporei USR PLUS

A urmat, desigur, mitingul de la 10 august 2018, care a fost întru totul o manevră a USR-ului și nu un miting al diasporei. Partidul lui Dacian Cioloș și al lui Dan Barna a transformat evenimentul într-o acțiune de deturnare a opiniei publice, după ce mitingul a fost promovat intens pe Facebook în lunile precedente, cu mesaje incendiare. În cele din urmă, la București, numărul participanților nu a fost deloc reprezentativ pentru diaspora, ca să nu uităm că și organizatorul evenimentului s-a dezis de acțiune, iar problemele românilor din străinătate nu au fost prezentate nicăieri.

Până când justiția va decide cine trebuie să plătească pentru sutele de români răniți la 10 august 2018, nu putem să nu vedem că fructele învrăjbirii sunt culese de o formațiune fără identitate, care îți spune doar ceea ce vrei să auzi.

USR PLUS, liberalismul autoritar

USR PLUS există de 5 ani și nici acum nu se înțelege ce orientare are acest partid care se declară liberal, dar care are un mesaj total anti-liberal: ura față de celălalt.
Acum, ura se îndreaptă către PSD, pentru că exista deja un curent de opinie în societatea românească, dar când se va termina și acest combustibil, USR PLUS va găsi un alt colectiv care trebuie lapidat, ca să-și poată extinde în instituții o caracatiță, mult mai odioasă decât PSD-ul, care se alimentează acum în umbră și care se va transforma în „dictatura oamenilor noi”, îmbrăcați în ie. Următoarea țintă a campaniei de ură va fi, ați ghicit, PNL-ul.

Și nu trebuie decât să ne uităm la ultimele cazuri de cenzură și de control asupra presei din România, unde știrile negative despre USR sunt ascunse de publicațiile aservite. În diaspora, unele ziare tradiționale ale românilor din comunitățile istorice s-au trezit fără finanțare după ce Departamentul Românilor de Pretutindeni a fost preluat de USR PLUS.

Niciun plan de sprijin pentru diaspora

Dacă era un partid liberal, USR PLUS ar fi făcut ceva pentru românii din diaspora care vor să revină acasă și nu s-ar fi preocupat să le șteargă adresa din buletin, doar ca să meargă mai mulți oameni la vot!
Și până una alta, trebuie spus că mai multe a făcut PSD-ul pentru românii din afară, fără să vrea, când au fost eliminate taxele consulare, la pachet cu alte 100 de taxe și impozite.
Dar nici pentru România nu a făcut prea multe, deși este la guvernare.

Eurostat arată că România este pe ultimul loc la inovație, este țara cu cel mai mic salariu minim și are cei mai mulți oameni care muncesc și sunt tot săraci. Pe deasupra, tot Eurostat arată că deși se câștigă mai puțin în România, productivitatea a crescut. În concluzie, chiar și cu USR PLUS – PNL – UDMR la guvernare avem aceeași sărăcie, deși muncim mai mult.

Asta nu poate avea decât un singur rezultat. Românii vor pleca în continuare din țara lor.

(Editorial)