Peste 125 de opere realizate de „Grecul din Toledo” se pot vedea în aceste zile în cadrul unei expoziţii aniversare, care a fost inaugurată de Regina Sofia a Spaniei.
Este vorba de un eveniment fără precedent la Toledo, prin care organizatorii vor să surprindă toate faţetele artistice ale pictorului Doménikos Theotokópoulos, la aniversarea celor 400 de ani de la moartea sa.
Fundaţia El Greco, organizatorul principal, urmăreşte să arate întreaga traiectorie a pictorului grec, începând cu iniţierea sa artistică în insula Creta, continuând cu perioada veneţiană în care a învăţat tehnica maeştrilor Renaşterii, Tiţian, Tintoretto şi Michelangelo şi, în final, cu etapa toledană a maturităţii.
El Greco va fi prezentat ca un autor de portrete şi imagini religioase, apreciat de contemporani în pofida faptului că stilul său era diferit de tradiţia artistică a Renaşterii.
Pentru organizarea acestui eveniment au fost împrumutate picturi de la muzee şi colecţionari din toată lumea semnate de El Greco, dar şi lucrări ale maeştrilor secolului XX care au găsit în opera acestuia o sursă de inspiraţie. Este vorba de lucrări ale lui Picasso sau Jackson Pollock, care au mărturisit că stilul lui El Greco i-a marcat.
Expoziţia a fost inaugurată vineri 14 martie de Regina Sofia a Spaniei şi este deschisă publicului până în 14 iunie.
{loadposition publi-in-article}{jathumbnail off}