În vreme ce alţii se pregătesc pentru modialul din Africa de Sud, echipa naţională de fotbal a României caută rivali în vederea pregătirii pentru preliminariile Campionatului European din 2012. Băieţii lui Răzvan Lucescu au disputat deja la Lvov, un meci amical împotriva Ucrainei care s-a încheiat cu scorul de 3-2 în favoarea gazdelor. Începe să ne sperie gândul că preliminariile nu sunt tocmai aşa de departe şi naţionala noastră încă nu are o linie ascendentă care să ne dea speranţe de calificare.
România a început partida de la Lvov cu teamă arătând mai degrabă un stil defensiv de echipă mică în faţa unei Ucraine, mai tot timpul activă în special prin incursiunile lui Aliev care a şi reuşit să şi marcheze primul gol al partidei în minutul 15, printr-o lovitură liberă de la 38 de metri umilindu-l pe Bogdan Lobonţ. Repriza s-a încheiat fără ca România să aibă vreun şut pe spaţiul porţii, singura ocazie periculoasă fiind una creată de Andrei Cristea după o combinaţie cu debutantul Bilaşco.
În repriza a doua, odată cu încorporarea lui Daniel Niculae şi Cociş, românii au schimbat aspectul jocului timp de mai bine de 20 de minute. Astfel, în minutul 56 Gabriel Tamaş a reuşit să-l surprindă pe portarul gazdelor cu un splendid şut după o acţiune de la peste 40 de metri. La nouă minute de la egalare, Bilaşco interceptează o minge trimisă de ucraineni, îi pasează repede lui Daniel Niculae care după o cursă de 30 de metri înscrie printr-un şut cu dreptul de la limita careului mare. Din nefericire, pe fondul unei retrageri a echipei noastre, ucrainenii au întors scorul prin două goluri în trei minute. Unul caraghios înscris de Konoplianka în minutul 77, trimiţând mingea printre picioarele lui Lobonţ, care cu doar câteva clipe înainte făcuse două respingeri excepţionale. Celălalt printr-un autogol al lui Chivu, recentul campion european cu Inter Milano. Fundaşul român şi-a introdus balonul în propria poartă în timp ce încerca să evite o centrare a veteranului Shevchenko.
Dacă ar fi să luăm în seamă cuvintele rostite – pe bună dreptate – zilele trecute de căpitanul naţionalei , am putea trage concluzia că echipa României nu se află pe drumul cel bun, acesta afirmând că naţionala n0u este prezentă la mondiale pentru că nu are valoare.