Europa se fărâmițează. Vechiul și vai! atât de mult folositul refren însoțește de această dată avalanșa de nori negri, prevestitori ai unei teribile furtuni care se apropie.
Europa se fărâmițează, repetă cu insistență sursele transatlantice, decise să ne convingă că pariul făcut pe unitatea europeană are zilele numărate. Da, de această dată, avertismentul ne vine de la Washington, dar și de la populiștii greci, dispuși să joace până la capăt cartea privind distrugerea / reconstruirea structurilor slăbite ale Uniunii Europene.
Mulți sunt profeții iminentei nenorociri, cu toate că partiturile care prevăd asfințitul visului europeist sunt variate. Ceva miroase a putred pe Vechiul Continent, asigură sufletele caritabile de la Washington, New York sau Londra. O fi doar pur alarmism? Este adevărat că multe miros a putred prin aceste părți. Relele care îi amenință pe europeni au nume: criza economică, populismul, rasismul, xenofobia, un val uriaș de imigranți (nu doar refugiați), care caută bunăstarea în țările bogate, granițe comunitare permeabile și o nouă amenințare, radicalismul islamist, care își deschide drumul cu pași de gigant în țările Europei Occidentale. Dar, mai sunt și altele.
În aceste condiții, deloc liniștitoare pentru locuitorii Vechiului Continent, apar, cum altfel, păsările rău prevestitoare. Este vorba de figuri ilustre, care profită de notorietatea lor ca să intoneze primele note ale cântecului de lebădă comunitar. Nu, nu este Recviemul pentru Doamna Europă, cu toate că interpreții săi încearcă să ne convingă că proiectul nostru nu are viitor. Care sunt argumentele lor?
Să începem cu rivalitatea dintre cele două imperii: Statele Unite și Rusia. În prima jumătate a lui februarie, fostul secretar de stat american, Henry Kissinger, s-a întâlnit la Moscova cu președintele Putin. Misiunea lui era să încerce să-i convingă pe stăpânii de la Kremlin de utilitatea de a se alătura unui proces de globalizare condus de Washington. Logic, acest lucru implica abandonarea proiectul BRICS din partea Rusiei, care îngrijorează atât de mult marile bănci americane, precum și Fondul Monetar Internațional.
Kissinger, artizanul crizei petrolului care a dus în 1974 la crearea petrodolarului, este un înflăcărat apărător al politicii economice aplicate de Partidul Republican. Conștient de faptul că o posibilă dezechilibrare a sistemului financiar mondial l-ar afecta nu numai pe viitorul locatar de la Casa Albă, dar mai ales pe spiridușii de pe Wall Street, fostul secretar de Stat le-a cerut rușilor să acționeze cu o prudență deosebită la vânzarea bonurilor de Tezaur americane, cumpărate în ultimele decenii. Efectiv, o vânzare masivă ar putea provoca prăbușirea instituțiilor financiare americane. Impactul unui asemenea crah ar depăși catastrofa burselor din 2008.
Nu mai puțin celebra călătorie a ziaristului și scriitorului american Robert D. Kaplan în Balcani s-a petrecut, în mod straniu, în același timp cu șederea lui Kissinger la Moscova. Kaplan, care a devenit faimos datorită analizelor privind evoluția țărilor din Europa orientală, după căderea imperiului sovietic, nu a exitat să-i avertizeze pe politicienii din regiune – România, Bulgaria, Polonia, țările baltice – că Europa are probleme, din moment ce se află scufundată într-o criză foarte profundă, pe care guvernanții cu greu o vor putea depăși. Și dacă nu era de ajuns, Kaplan sugerează că politicienii din Europa Orientală sunt din ce în ce mai înclinați să-și îndrepte privirile către Statele Unite ale Americii, unicul protector capabil și puternic. Fostul jurnalist independent, care a călcat pentru prima dată meleagurile balcanice în 1981, pariază pe întoarcerea diviziilor americane pe Vechiul Continent, unde, crede el, trebuie să stea încartiruite, pentru că prezența lor ar putea alunga inamicul: Rusia.
La rândul său, secretarul general al Alianței Atlantice, Jens Stoltenberg, lansează un avertisment în aceeași perioadă că NATO dispune de arme nucleare și nu elimină posibilitatea (chiar dacă acum este ipotetică) de a le folosi. Mesajul este adresat Moscovei, care, potrivit lui Stoltenberg, derulează o politică agresivă.
În ultimul rând, dar nu mai puțin importantă, este dorința propriului președinte Obama de a interveni direct sau indirect în campania de referendum privind continuitatea Regatului Unit al Marii Britanii în Uniunea Europeană. Chiriașul de la Casa Alba încearcă să-i convingă pe englezi referitor la avantajele apartenenței la clubul comunitar. O misiune extrem de dificilă, având în vedere refuzul societății engleze față de politica sa de globalizare, precum și sentimentul generalizat că politicienii europeni sunt incapabili să gestioneze problemele Uniunii.
De asemenea, nu trebuie uitată nici cealaltă față a monedei: Anglia a fost, este și va fi vârful de lance al intereselor americane în Europa. A spus-o la momentul său anglofobul general De Gaulle, lucru de care s-au putut convinge și succesorii săi.
În concluzie: Se fărâmițează Europa? Sau, mai bine spus, pe cine interesează ca Europa să se fărâmițeze?
(Articol tradus din limba spaniolă)
