Vor fi scosi in strada la fel ca si pana acum, numai ca de teama unui val de sinucideri executivul spaniol opreste temporar punerea in aplicare a ordinelor de evacuare.
Guvernul de la Madrid paralizeaza pentru 2 ani evacuarile din locuinte in cazul familiilor cu probleme la plata creditelor. Fara sa modifice legea actuala, executivul a decis sa stopeze executarile judecatoresti in cazuri speciale.
Ordonanda a fost aprobata dupa ce doua persoane s-au sinucis, ultimele saptamani, in timp ce erau evacuate.”Decretul nu schimba legea creditelor. Consta in stabilirea familiilor cu probleme cu restrictii si care pot sa ramana in locuinte pana la 2 ani. Asa ca nu se schimba procedura evacuarilor”, a spus Luis de Guindos, ministrul Economiei.
Masura de stopare a executarilor silite pentru neplata creditelor ii vizeaza doar pe cei cu venituri sub 19 mii de euro pe an, familiile cu minori sub 3 ani, pe someri, pe cei care au rude in grija, cu handicap si victimele violentei domestice. Incepand din 2008, peste 370 de mii de familii au fost scoase in strada de banci.
Asociatiile persoanelor afectate cred ca „este o masura care prelungeste agonia. Stii ca esti salvat astazi dar peste doi ani vei fi dat afara ca si pana acum”.Socialistii din opozitie cred ca ordonanta de guvern nu rezolva tragedia sutelor de mii de persoane care nu-si pot plati creditele din cauza somajului.
„In opinia noastra legea creditului ipotecar trebuie schimbata pentru a rezolva aceasta problema”, a declarat purtatorul de cuvant al PSOE in parlament, Soraya Rodriguez. Guvernul promite ca va crea si un fond locativ pentru cazurile sociale. Familii care raman in strada vor putea sa inchirieze locuinte confiscate de banci.