Imi este din ce in ce mai greu sa cred ca Spania este tara in care vreau sa raman pana la sfarsitul filmului. Si asta pentru ca zilnic, tot ce era bun atunci cand am venit aici este inlocuit de rabufniri de xenofobie sau de convingerea ca aici am fost buni atata timp cat a fost nevoie de forta de munca ieftina si supusa.

Socialistii din Alcala de Henares, un oras din apropierea Madridului, vor sa retraga terenul acordat bisericii ortodoxe din localitate. Parcela a fost destinata construirii unei biserici in care sa incapa sutele de romani, sau chiar miile care se aduna de sarbatori.

Primarul orasului a fost receptiv la nevoia comunitatii de romani, care trecea intr-un anumit moment de 20 de mii de membri si a aprobat concesionarea terenului pe care deja se ridica biserica in care s-au investit foarte multi bani, donati de credinciosi si de Statul Roman. Partidul Socialist a criticat inca de atunci decizia primariei.

Acum, dupa alegerile din 2011 la care romanii nu s-au facut simtiti, politicienii nu mai dau doi bani pe nevoile unei comunitati, fie ea si de 20 de mii de membri. Nu votezi, nu existi! Logica este foarte simpla. La fel cum cetatenii vor fapte, oamenii politici romani, spanioli si de pe orice alta planeta din sistemul nostru solar, vor voturi.

Imi amintesc cu mare parere de rau ca multi dintre compatrioti nu au percutat la campaniile de presa si la cele ale asociatiilor de a merge la vot la localele din Spania. Nu cred in puterea reprosului, dar am incredere ca toti suntem destul de maturi ca sa facem un exercitiu de autocritica.

La momentul alegerilor din 2011, romanii erau cetateni cu drepturi depline in Spania. Aveau acces liber pe piata muncii, puteau circula in voie (sa vedem cat o sa mai dureze si asta), aveau drept la asistenta sanitara si erau curtati de partidele politice ca posibili votanti sau chiar candidati.

Dupa un an si jumatate, cel putin in regiunea Madrid, putem observa cu totii ca s-a schimbat foaia si strainii sunt acum „in plus”. Din bazin electoral au devenit balast electoral, iar partidele se feresc de noi, pe fondul unei xenofobii din ce in ce mai mari. In orase ca Torrejon de Ardoz si Coslada au disparut toate serviciile publice adresate imigrantilor, iar romanii care lucrau in primarii au fost disponibilizati, in timp ce mesajele nationaliste au monopolizat toate atitudinile publice ale administratiei publice spaniole. Peste tot nu se vorbeste decat despre spanioli si despre Spania. Povestea de dragoste dintre straini si Spania s-a risipit demult.

De cand a venit la guvernare, actualul premier nu a rostit nici o vorba despre cei 6 milioane de straini. Acelasi lucru se poate spune si despre opozitia socialista, care ne-a pus sa stam la cozi infernale ca sa cerem documentele de cetateni comunitari, in timp ce ceilalti cetateni comunitari aveau birouri separate la care puteau sa-si prezinte solicitarile.

Imi place sa inchei orice discutie cu un ton de speranta, acum insa nu stiu ce m-ar putea face sa spun ca lucrurile vor fi mai bune peste un an. Si daca vor fi mai bune din punct de vedere economic, cum vor fi pentru noi? Vorba spaniolilor: „Anii nu trec in van”.