#ComisiaEuropeana – În total, nouă țări (Austria, Belgia, Bulgaria, Danemarca, Franța, Germania, Italia, Norvegia și Suedia) s-au oferit să primească pacienți prin intermediul mecanismului de protecție civilă al UE. În Belgia, Italia, Austria, Germania și Norvegia au sosit deja pacienți.
„Exploziile cu urmări tragice din România au făcut ca zeci de persoane, inclusiv membri ai personalului de primă intervenție, să necesite asistență medicală de urgență. În aceste momente, gândurile mele se îndreaptă către victime și către familiile și colegii acestora. Țările din Europa au reacționat imediat cu oferte de a trata victimele în spitalele lor. Un număr de 12 pacienți transferați prin intermediul mecanismului de protecție civilă al UE beneficiază deja de asistență medicală de urgență în Belgia, Italia, Austria, Germania și Norvegia. Le mulțumesc tuturor țărilor pentru că și-au manifestat solidaritatea cu România în aceste momente grele, când este atât de necesară. Scopul nostru acum este să salvăm vieți,” a declarat comisarul UE pentru gestionarea crizelor, Janez Lenarčič.
Centrul de coordonare a răspunsului la situații de urgență al UE este în contact permanent cu România și cu autoritățile țărilor europene pentru a mobiliza orice asistență suplimentară necesară.
Sursa: Exploziile din România: victime cu arsuri sosesc în spitalele europene pentru tratament de urgență