Federatia Asociatiilor Romanesti din Spania – FEDROM a anuntat ca nu emite nici un comunicat in ciuda faptului ca Guvernul Spaniei a aprobat astazi decretul de reactivare a restrictiilor pentru romanii care doresc sa munceasca in Spania.
Printr-o alerta prin email, FEDROM informeaza ca „din cauza pozitiilor contradictorii din partea Comisiei Europene, a guvernului spaniol si a guvernului roman, din ultimele zile, ne abtinem de la orice comunicat din partea Federatiei cu privire la restrictiile privind dreptul de munca pentru cetatenii romani care nu se afla in Spania”.
Mesajul a fost transmis practic la aceeasi ora la care se anunta in mod oficial aprobarea decretului guvernamental.
Federatia Asociatiilor Romanesti din Spania este cunoscuta pentru apropierea traditionala de Partidul Socialist spaniol si, in special de conducerea Ministerului Muncii, fata de care nu a emis niciun comunicat de la aparitia disctutiilor privind reactivarea moratoriului. Presedintele FEDROM, Miguel Fonda, a declarat insa zilele trecute presei spaniole ca „nu este cazul sa ne punem mainile in cap” pentru ca restrictiile nu vor instaura controale la granita.
Fara indoiala, insa, parerile romanilor din Spania sunt variate si oscileaza intre revolta si acceptarea resemnata a restrictiilor. FEDROM nu este cea mai reprezentativa organizatie a romanilor din Spania, care au format peste 100 de asociatii si doar 22 dintre ele fac parte din federatie, insa opiniile transmise de federatie sunt atribuite intotdeauna tuturor romanilor din Spania.