Au trecut doar câteva zile de la sosirea în Castilla la Mancha a unei delegaţii a Uniunii Constructorilor din Rusia, care caută parteneri şi furnizori de materie primă pentru executarea unor lucrări în Federaţie. Sub egida Institutului de Promovare Externă (IPEX), membrii delegaţiei ruse, în frunte cu vicepreşedintele Uniunii Constructorilor din Rusia, Gregorii Veretelinicov, au avut întâlniri de lucru cu reprezentanţii mai multor firme de construcţii din regiune.
Vizitatorii şi-au exprimat interesul mai ales faţă de serviciile de inginerie civilă şi faţă de firmele din sectorul ceramic sau care produc instalaţii şi maşini destinate funcţionării acestui domeniu. După cum se arată într-un comunicat al Guvernului Regional, în timpul întâlnirilor deţinute, ruşii au fost impresionaţi de potenţialul şi capacitatea productivă din Castilla la Mancha, dar au apreciat în primul rând calitatea şi caracteristicile materialelor fabricate aici. Constructorii ruşi spun că în ţara lor există posibilitatea implantării productive pentru sectorul ceramicii, datorită cererii crescute a acestui produs, ce nu poate fi acoperită din resursele locale. În aceste condiţii, căutarea unui partener spaniol cu o anumită capacitate productivă şi disponibilitatea materiei prime devin factori cheie în colaborarea ruso-spaniolă.
În comunicat se mai indică faptul că, în ciuda crizei mondiale, piaţa construcţiilor din Federaţia Rusă arată semne de recuperare rapidă, nefiind afectată în aceeaşi măsură precum alte state europene. În prezent, Rusia înregistrează un dificit de resurse atât pentru construcţiile din sectorul rezidenţial, cât şi pentru finisarea locuinţelor recent construite, dat fiind faptul că o mare parte a locuinţelor nou edificate sunt predate cumpărătorului nefinisate. Cumpărătorul este cel care, prin mijloace proprii, achiziţionează uşile de interior, parchetul sau gresia, vopseaua interioară şi celelalte instalaţii necesare pentru terminarea lucrărilor.