Razii, arestări, focuri de armă, manifestări xenofobe, gesturi necontrolate, respingere generală. Atentatele puse la cale în Paris în 13 noiembrie au scufundat țara gală într-o atmosferă de perturbare profundă. Fricii i s-au adăugat furia, confuzia, crisparea.
Președintele François Hollande și-a avertizat compatrioții: Franța este în război împotriva terorismului jihadist. Și a adăugat: … știm cine sunt (autorii atentatelor) și unde îi vom găsi… Imediat, autoritățile au decretat starea de urgență. Într-adevăr, Franța se afla în război…
În urmă cu exact 15 ani, scriitorul libanez Amin Maalouf prorocea o lume cu mai multă libertate și mai puțină democrație. În mod clar, greșea: după 11 septembrie, locuitorii planetei Terra au fost nevoiți să se obișnuiască să trăiască într-o societate cu mai puțină libertate și mai puțină democrație. Responsabilii? E foarte simplu să arunci vina pe Al Qaida sau Osama Bin Laden, pe regimurile autoritare laice (!) din lumea islamică, pe detractorii arabi sau musulmani ai valorilor occidentale.
Este extrem de ușor și binevenit să satanizezi inamicul, un inamic creat, antrenat și finanțat de presupuși comandanți ai democrației… știm cine sunt, afirma Hollande după atentatele mortale din Paris. Desigur, atât Franța, cât și Anglia sau Statele Unite au cunoscut nu numai identitatea jihadiștilor, ci și ideologia lor, sinistrul lor mod de operare.
Nu trebuie să fie surprinși: Statul Islamic, scizionat din Al Qaida, a fost creat cu binecuvântarea unor puteri occidentale, cu sprijinul, fie tacit sau formal, al politicienilor și strategilor europeni și americani.
La fel ca Al Qaida, Statul Islamic trebuia să devină dușmanul potențial al civilizației iudeo-creștine, instrumentul indispensabil pentru detronarea regimurilor arabe încăpățânate să respingă beneficiile globalizării. Primul căzut a fost libianul Gaddafi. Al doilea trebuia să fie… Bashar al Assad. Dar planurile Occidentului au eșuat: bărbatul puternic al Damascului a știut să facă față milițiilor islamiste, antrenate pe teritoriul saudit.
E adevărat, Bashar al Assad nu este un democrat. Dar nici cei care vor să termine cu domnia sa despotică nu sunt. Luptătorii pentru libertate, eufemism folosit în trecut de Ronald Reagan în elogiile aduse aliaților Al Qaida, s-au transformat în stăpânii și diriguitorii unui stat autentic. Statul Islamic controlează în prezent mai mult de jumătate din teritoriul sirian, nordul Irakului, zăcămintele de petrol cele mai importante din zonă. Vânzările clandestine de aur negru și traficul de droguri îi aduc venituri de milioane de dolari.
O altă mare sursă de finanțare provine din traficul de opere de artă, căci nu toate monumentele istorice din regiune au fost distruse de hoardele jihadiste. Rămâne întrebarea: unde vor ajunge aceste obiecte valoroase? În colecții private occidentale? Cu complicitatea autorităților vamale din așa-numita lume liberă? Totul pare prea simplu. Sau Occidentul nu este în război împotriva terorismului jihadist?
La fel de surprinzătoare este aparenta ușurință de a achiziționa armamentul, rachetelor și vehiculelor militare de prima mână. Fără îndoială, Alah este mizericordios. Dar, numai Alah?
Știm cine sunt și de unde vin acești teroriști, afirma François Hollande. În fapt, potrivit informațiilor scurse de la serviciile secrete occidentale, Franța a colaborat la punerea în mișcare a frontului jihadist. Prețul greșelii sale de calcul, de neiertat, a fost prea mare.
O alianță ciudată se prefigurează în războiul împotriva Statului Islamic. Moscova și Parisul au decis să-și unească eforturile în războiul total contra ISIS. Pe de altă parte, Washingtonul și cei 30 de aliați ai săi – occidentali și arabi- continuă să meargă precum orbii, excluzând posibilitatea de a recurge la intervenția terestră reclamată de strategii Pentagonului și ai NATO. Pesimiștii și cinicii nu ezită să-l numească pe președintele Obama, deținătorul premiului Nobel Obama, un Chamberlain al secolului al XXI-lea.
Un amănunt interesant: intelectualii musulmani stabiliți în Occident critică poziția excesiv de simplistă a actualului chiriaș al Casei Albe și/sau a politicienilor care urmăresc să disocieze teroarea declanșată de ISIS din Islam.
Să nu se înșele și să nu înșele societatea; Statul Islamic este fața întunecată a Islamului, susțin cu fermitate detractorii toleranței din lumea întâi. Pentru ei, Statul Islamic nu este decât un rău care trebuie respins, împotriva căruia trebuie luptat. Deci, se pune întrebarea: numai Franța este în război?
