Secţia Consulară a Ambasadei României la Paris organizează un Consulat Itinerant în localitatea Bordeaux, în perioada 26-27 martie 2022, în vederea oferirii de asistenţă şi servicii consulare cetăţenilor români care au reședința în zonele: Gironde, Dordogne, Lot-et-Garonne și Landes, după cum urmează:

        SAMBATA   – 26 MARTIE 2022, INTRE ORELE 08:30– 12:30, 13:30-19:30

        DUMINICA – 27 MARTIE 2022, INTRE ORELE 9:00 – 13:30

Echipa consulară mobilă se va deplasa în Bordeaux, la Sala « La Chartreuse St André », situată la adresa: 194 avenue du Maréchal-de-Lattre de Tassigny, Bordeaux, 33000

Atenție! 
Accesul la serviciile consulare se va face NUMAI pe bază de programare prealabilă, care poate fi solicitată la Secţia Consulară a Ambasadei României de la Paris, pe adresa de e-mail : paris.consulat@mae.ro, până cel târziu vineri, 18 martie orele 17.00.

Programările vor fi făcute strict în ordinea cronologică a trimiterii tuturor documentelor necesare serviciului consular dorit și în limita programului de lucru menționat. Dosarele incomplete nu vor fi acceptate.

NU VOR FI ACCEPTATE PERSOANELE CARE NU AU O PROGRAMARE PREALABILA SI NU AU AVUT VERIFICATE DOCUMENTELE.

Vor fi prestate exclusiv următoarele servicii consulare: 

preluarea cererilor pentru pașapoarte electronice și titluri de călătorie eliberarea pașaportului, dacă acesta se află deja la Secția Consulară (verificați aici) preluarea cererilor pentru înscrierea actelor de stare civilă (naștere/căsătorie/deces) acte notariale (procuri, declarații, certificate de cutumă, declarații de celibat, atestații); preluarea cererilor pentru obținerea actelor din România (CN, CC, CD, respectiv extrase multilingve ale actelor de stare civila, cazier judiciar, verificarea autenticității permisului de conducere); preluare dosare prima Carte de Identitate pentru minorii care au împlinit vârsta de 14 ani.  IMPORTANT!

Nu se iau în considerare cererile primite după data comunicată, cererile venite din alte zone geografice decât cele menționate mai sus și nici solicitările incomplete.

În situația în care aveți deja o programare la Secția Consulara Paris și veți obține un loc în cadrul prezentei sesiuni, vă rugăm să vă anulați programarea obținută pe portal.  

Paşapoartele vor fi remise DOAR prin poştă, drept pentru care, la momentul solicitării, este necesară depunerea unui plic plastifiat, tip XS, cu confirmare de primire, pre-plătit, auto-adresat și timbrat corespunzător (min.7 euro). (Vă rugăm să scrieți adresa și numele atât pe plic, cât și pe confirmarea de primire, iar  timbrul să fie deja lipit). Pentru fiecare cerere/pașaport este nevoie de 1 plic individual.

Pașaportul nou poate fi trimis prin poștă doar după anularea vechiului pașaport. 

Certificatele / Duplicatele certificatelor / Extrasele de stare civilă, cazierele judiciare sosite din Romania pot fi trimise ulterior, la adresa de domiciliu, prin poștă, dacă în ziua în care depuneți solicitarea, depuneți si un plic plastifiat, tip XS, cu confirmare de primire, pre-plătit, auto-adresat și timbrat corespunzător (min.5 euro). (Vă rugăm să scrieți adresa și numele atât pe plic, cât și pe confirmarea de primire, iar  timbrul să fie deja lipit). In caz contrar, ridicarea documentelor se va face la sediul misiunii diplomatice din Paris.     

În vederea reducerii timpilor de așteptare, vă adresăm rugămintea ca, la momentul solicitării programării, să precizaţi următoarele:

dacă există o cerere pe platforma www.econsulat.ro, să menționați numărul de referință  PE (ex.PE600600) ; numele şi prenumele solicitantului; pentru documentele de călătorie: menționați culoarea ochilor și înălțimea; adresa unde locuiți în Franța; data naşterii, locul nașterii și codul numeric personal; obligatoriu numărul de telefon mobil pentru a vă putea contacta telefonic pentru eventuale detalii; pentru optimizare, va rugam sa atașați în cererea dvs. (PE XXX) documentele sau să transmiteți copii în format PDF (dacă există posibilitatea) sau fotografii ale documentelor pe adresa de e-mail : paris.consulat@mae.ro. În situația în care nu trimiteți datele și documentele solicitate, există posibilitatea să NU primiți programare.

Lista documentelor necesare pentru depunerea unei cereri de pașaport se regăsește la următoarea adresa:

https://paris.mae.ro/node/268 (pentru domiciliul in Romania) sau https://paris.mae.ro/node/270 (pentru domiciliul in stranatate);
Lista documentelor necesare pentru depunerea unei cereri pentru actele de stare civilă se regăsește la următoarea adresa :  https://paris.mae.ro/node/280 (pentru certificatele de nastere) sau https://paris.mae.ro/node/281 (pentru certificatele de casatorie);

În funcţie de fiecare caz în parte, este posibil să vi se solicite de către Secția Consulară transmiterea de documente suplimentare.

ÎN SITUAȚIA IN CARE DOSARUL ESTE INCOMPLET, CEREREA NU VA PUTEA FI PROCESATĂ ȘI PROGRAMATĂ.

Atenție: taxa consulară pentru un pașaport este de 59 de euro și va fi încasată exclusiv cu cardul bancar

Reguli ce trebuie respectate pentru prevenirea răspândirii COVID-19

la intrare, fiecare persoană trebuie să-și igienizeze mâinile, să poarte în permanență o mască și să prezinte pass sanitar (schemă vaccinare completă, certificat de recuperare boală sau test PCR, nu mai vechi de 72 ore/test antigen, nu mai vechi de 48 ore), în funcție de măsurile sanitare aplicabile în Franța la data consulatului itinerant ; publicul nu poate aștepta în spațiul de lucru în afara orelor de program; sunt permise maximum 5 persoane simultan pentru efectuarea serviciilor; cetățenii trebuie să păstreze o distanță de 2 metri în timp ce așteaptă pentru efectuarea serviciului consular; nu există camere private în spațiul alocat; fiecare persoană trebuie sa respecte timpii de programare, motiv pentru care publicul este rugat să se prezinte cu maximum 15 minute înainte de ora programării.  

Sursa: Organizarea unui Consulat itinerant la Bordeaux