Fraudele electorale în zilele de vot vor putea fi sesizate la apelul unic de urgenţă 112. Pe perioada alegerilor, în dispeceratele de la nivelul fiecărui judeţ se va afla un operator special pentru înregistrarea fraudelor electorale, care va prelua datele privind circumscripţiile electorale în care acestea au fost sesizate şi datele de contact ale celui care sesizează frauda. Poliţia şi celelalte autorităţi abilitate vor cerceta fiecare sesizare şi vor raporta persoanelor care au făcut sesizări măsurile care au fost luate în fiecare speţă. Se elimină astfel tentativele de inducere în eroare a autorităţilor, pentru că o alarmă falsă nu poate fi făcută pe apelul de urgenţă 112, fără ca acest lucru să nu se repercuteze asupra persoanei respective.
Asta, din cauză că pe apelul 112 convorbirile telefonice sunt înregistrate, şi se cer şi datele de identitate ale celui care sună”, a precizat secretarul de stat pentru comunităţile locale din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, Liviu Grădinaru.

 

La scrutinurile de până acum, sesizările de fraudă electorală se anunţau la prefecturi, Birourile Electorale Judeţene, primării, secţii de poliţie sau ministerul de Interne.