Cu dorinta de a crea un impact social mai mare, Premiile Goya 2011 se vor inmana pentru prima data in Teatrul Regal de Opera – Teatro Real.
Gala se va deschide cu prezentarea unui scurtmetraj in care protagonistii vor fi umoristul Andreu Buenafuente si 20 de actori cunoscuti ai cinematografiei din peninsula, iar subiectul va fi „Ceea ce s-a intamplat cu adevarat in ultima seara a premiilor Goya”.
Pe langa momentele speciale, monologurile lui Buenafuente, un omagiu special pentru presedintele de onoare si co-fondator al institutiei, Luis Garcia Berlanga, participarea comentaristului de la Radio Nacional, Toni Garrido, gala Goya 2011 va cuprinde decernarea a 29 de premii, unul dintre acestea fiind un „Goya de Honor” pentru Mario Camus.
Fata de editia din 2010, prezentata tot de Andreu Buenafuente, la gala din aceasta seara vedetele vor pasi pe un covor rosu. Favoritii la castigarea premiilor sunt si cateva nume sonore, dintre care nu lipsesc Alex de la Iglesia, Javier Bardem sau Luis Tosar.