Galeria Sabot, reprezentată de Alex Mirutziu, participă la Târgul de artă contemporană JustMad, cu lucrarea „Tears are Precious“ (fotografie, desen, video), alături de alte câteva zeci de galerii internaţionale, printr-un stand ce va găzdui lucrările artistului, in intervalul 17 – 20 februarie.
Pe parcursul evenimentului, publicul va putea interacţiona la stand cu artistul şi cu personalul galeriei, va putea afla detalii despre proiecte trecute şi viitoare. Potrivit ICR Madrid, care sprijină participarea galeriei la JustMad, va fi o ocazie specială pentru a introduce portofoliul lui Alex si al celorlalţi artişti reprezentaţi de galerie publicului din Madrid.
Galeria Sabot este un nou spaţiu dedicat artei contemporane, deschis recent la Cluj în incinta Fabricii de Pensule. Prezentă pentru prima dată la New York în martie 2010, Galeria a fost remarcată de către The New York Times pentru participarea sa la INDEPENDENT, un târg internaţional de artă aflat la prima ediţie, care a reunit peste 35 de galerii de artă contemporană din întreaga lume şi s-a desfăşurat în paralel cu prestigioasele Armory Show şi Volta NY. Făcând referire atât la standul, cât şi la lucrările artiştilor Radu Comşa şi Vlad Nancă, parte din expoziţie, cronicarul de la The New York Times afirmă că galeria clujeană are capacitatea de a produce surprize neaşteptate prin propunerile sale.
Pentru INDEPENDENT, galeria prezintă „SABOT-AGE! Picture Maxxification, Cultural Digestion, and Populist Elitism in the Age of Rhizomatic Economy” (From Cluj With Love, Daria & Marcel), o expoziţie ce include lucrările a 3 artişti vizuali români – Radu Comşa, Alex Mirutziu, Vlad Nancă, expuse în tandem cu 6 artişti internaţionali invitaţi. Radu Comşa şi Daria Dumitrescu, directorul galeriei, participă la tîrgul new-yorkez cu sprijinul ICR New York.
Alex Mirutziu este un artist polivalent, ale cărui lucrări acoperă domenii precum literatură conceptuală, performance, fotografie şi instalaţie video, care încearcă să reconfigureze relaţia dintre informaţie şi formă, dintre limbajulul psiho-fizic şi conţinut, punând în discuţie originea şi semnificaţiile acesteia.