Anul acesta, relațiile româno-germane aniversează un moment special: împlinirea a 30 de ani de la semnarea Tratatului de prietenie și parteneriat dintre România și Germania.

La 21 aprilie 1992, reprezentanții guvernelor celor două state au semnat, la București, „Tratatul între România și Republica Federală Germania privind cooperarea prietenească și parteneriatul în Europa”, care reprezintă piatra de temelie a cooperării politice, economice și culturale bilaterale după căderea Cortinei de Fier și reunificarea Germaniei.

„Hotărâte să continue tradițiile relațiilor fructuoase dintre țările și popoarele lor și să le așeze pe o bază nouă, largă, orientată spre viitor, în spiritul cooperării prietenești și parteneriatului”, precum se menționează în preambulul Tratatului, și recunoscând rolul deosebit care revine tinerei generații în organizarea în perspectivă a dialogului și a cooperării bilaterale, România și Germania au convenit colaborarea strânsă în toate domeniile.

Pe aceste baze, relațiile dintre România și Germania s-au dezvoltat și diversificat, având drept liant dialogul politico-diplomatic intens, cu valențe strategice, patrimoniul cultural comun, cooperarea economică de succes, dar și legăturile interumane. Aderarea României la Uniunea Europeană în timpul Președinției germane a Uniunii a conferit o deosebită valoare simbolică relației dintre cele două state, care include, de asemenea, formate bilaterale de cooperare. Totodată, Germania este principalul partener comercial al României și a treia sursă de investiții străine directe, majoritatea în sectoare industriale înalt tehnologizate.

Astăzi, România și Germania fac parte dintr-o comunitate puternică și solidară în cadrul UE și  NATO, colaborând, de asemenea, îndeaproape pentru promovarea cooperării în cadrul formatelor multilaterale. Parcursul relațiilor în cei 30 de ani de la semnarea Tratatului de prietenie România-Germania și perspectivele pentru dezvoltarea cooperării bilaterale, potențate de susținerea comună a proiectelor europene, ne îndreptățesc să credem într-un viitor solid al parteneriatului dintre România și Republica Federală Germania, pe care îl celebrăm printr-o serie de evenimente, dezbateri și inițiative organizate pe întreg parcursul anului 2022.

 

Sursa: 30 de ani de prietenie și parteneriat româno-german în Europa