La 30 august 2022 a avut loc la Filmpalast Capitol Schwerin, în capitala landului Mecklenburg-Vorpommern, deschiderea Filmkunstfest MV, în cadrul căruia România participă în cadrul unei secțiuni speciale, având statutul de „țară invitată”.

Filmkunstfest MV, lansat în mai 1990, la câteva luni după căderea Zidului Berlinului, este unul din cele mai importante festivaluri de film organizate anual în Germania, care a urmărit să se adreseze mai cu seamă publicului tânăr, promovând deschiderea pentru dialogul intercultural, în spiritul apartenenței la un patrimoniului cultural comun european.

Prezența în acest an a României ca țară invitată marchează și contextul aniversării a 30 de ani de prietenie și parteneriat germano-român în Europa, plecând de la Tratatul bilateral semnat în 1992 și cadrul de relații speciale ce au conferit un nou impuls cooperărilor politice, economice și culturale între România și Germania, după căderea Cortinei de Fier și reunificarea Germaniei.

Criticii de film ai Festivalului au decis invitarea cinematografiei din România la această ediție, recomandând-o drept „o mică națiune de film, cu mari succese la festivaluri”. Creațiile cineaștilor români au condus, în ultimele două decenii, la remarcarea „noului val românesc”, care se distinge prin „realismul și minimalismul radical, munca de cameră documentară, completată deseori de un umor subtil, inconfundabil”. „Filmele unor cineaști precum Cristian Mungiu, Radu Muntean, Călin Peter Netzer, Corneliu Porumboiu au intrat în canonul cinematografic global, urmând a fi prezentate acum și în Festivalul din Schwerin“.

Deschiderea festivalului a adus în lumina reflectoarelor formația Fanfare Ciocârlia, al cărei concert a fost susținut în curtea interioară a Palatului Schwerin, în prezența unui public de peste 600 de persoane, muzica formației electrizând atmosfera, astfel că aprecierile de presă au remarcat că „nimeni nu a stat pe scaun la acest spectacol plin de temperament“.

Ceremonia de deschidere a Festivalului fost deschisă cu un cuvânt al doamnei Manuela Schwesig, premierul landului Mecklenburg-Vorpommern, care a evidențiat atmosfera caldă a festivalului și a subliniat că Festivalul de la Schwerin, cu o istorie de peste trei decenii, este una dintre cele mai mari manifestări de acest tip din estul Germaniei, reunind anual până la 18 mii de vizitatori. Oficialul german a salutat prezența României ca țară invitată și a exprimat interesul pentru vizionarea filmelor românești și mai buna cunoaștere, în acest mod, a culturii și spațiului românesc. Premierul Schwesig a salutat prezența la festival a unui public numeros, interesat de fenomenul cinematografiei contemporane și a arătat că, în contextul actual în care viața de zi cu zi a cetățenilor este marcată de multiple provocări, este cu atât mai semnificativ rolul pe care îl joacă arta pentru înlesnirea dialogului intercultural și a apropierii între oameni.

Ambasadorul Adriana Stănescu a adresat mulțumiri pentru invitarea României și a cinematografiei din România la festival, considerând această decizie ”un semn al aprecierii și recunoașterii de care se bucură școala de film și reprezentanții noului val din cinematografia română, care în ultimele trei decenii au devenit o voce distinctă în peisajul cinematografic european și mondial”. Reamintind că anul acesta relațiile româno-germane aniversează un moment special – împlinirea a 30 de ani de la semnarea Tratatului de prietenie și parteneriat dintre România și Germania, a accentuat importanța dialogului intercultural ca fundament al parteneriatului activ și constructiv româno-german și pentru formarea a ceea ce fostul președinte al Comisiei Europene, Jacques Delors, numea un „suflet” de care considera că ”Europa are nevoie”. Ambasadorul român a expus satisfacția pentru interesul de care se bucură creațiile artiștilor români în spațiul german și a subliniat că producțiile cineaștilor români au prezentat țara noastră cu toată creativitatea și diversitatea ei, cu mult talent, curaj și mare onestitate, și tocmai această diversitate a culturii românești este o sursă importantă de inspirație pentru realizatorii de filme și adevărata cheie a succesului lor.

Volker Kufahl, directorul artistic al Festivalului, a salutat prezența  „miracolului filmului românesc, care de peste două decenii își sărbătorește succesele pe scena importantelor festivaluri internaționale“.  Considerând că publicul din Germania nu s-a putut bucurat de bogăția filmului românesc, directorul de festivalul a subliniat că organizatorii au asumat „sarcina de a deschide publicului german față de abordările cinematografice noi din România, care sunt foarte interesante din punct de vedere cultural, dar și din perspectiva istoriei recente, care are unele paralele cu cea a germanilor“.

Filmul de deschidere, „Căutătorul de vânt“, semnat de regizorul Mihai Sofronea, a fost prezentat publicului în seara de deschidere a festivalului, bucurându-se de o foarte bună primire. Filmul prezintă într-o manieră poetică povestea inginerului Radu, care trebuie să se reorienteze complet atunci când viața sa este brusc dată peste cap. Prezent la ceremonie, regizorul Mihai Sofronea a vorbit publicului despre sensul intim al filmului său de debut, caracterizat de criticii germani prezenți drept un film care, „de fapt, celebrează viața”.

 

Informații suplimentare

Actuala ediție a Festivalului de Film Mecklenburg-Vorpommern (https://www.filmkunstfest.de/), derulată în perioada 30 august – 4 septembrie, cuprinde peste 150 de filme de lung și scurt metraj, în zece secțiuni, cu patru competiții și premii pentru fiecare categorie. România este prezentă cu 15 filme semnate de regizori români foarte apreciați, beneficiind totodată de prezentarea unei expoziții de fotografie a Ioanei Moldovan, organizată de Institutul Cultural Român din Berlin la Schleswig-Holstein-Haus, precum și de prezența specială a Fanfarei Ciocârlia.

Printre filmele recente românești selectate în festival se numără: „Insula” (regia: Anca Damian), o bandă de animație suprarealistă pentru adulți, după un text al lui Gellu Naum; „Intregalde” (regia: Radu Muntean), ce are în centru său povestea unui fost tăietor de lemne; „La Civil”, (regia:  Teodora Ana Mihai), care evocă povestea lui Cielo, personaj care luptă pentru fiica sa Laura, răpită în nordul Mexicului; “România: 1968” (regia:  Raluca Durbacă), care oferă o perspectivă românească, cu imagini găsite în arhiva de istorie contemporană, despre anul 1968, un an cu valențe simbolice speciale.

Ambasada României la Berlin și ICR Berlin sunt parteneri ai actualei ediții a Filmkunstfest MV.

https://www.ndr.de/kultur/film/festivals/Filmkunstfest-MV-mit-150-Filmen-aus-aller-Welt-gestartet,filmkunstfest404.html )

 

https://www.ardmediathek.de/video/nordmagazin/partnerland-rumaenien-eroeffnet-filmkunstfest-in-schwerin/ndr-mecklenburg-vorpommern/Y3JpZDovL25kci5kZS9jNGZmYjY4Ni00OWU5LTQwZjYtOTVkMC1jZTM5YTJlNTBhZTY

 

Pentru publicul cinefil, ne bucurăm, de asemenea, să putem anunța că Festivalul de Film de la Cottbus, ce urmează a avea loc între 8 și 13 noiembrie a.c., va avea o secțiune „România in focus“ (www.filmfestivalcottbus.de/ )

 

 

Sursa: România – țară invitată la Filmkunstfest Mecklenburg-Vorpommern, găzduit la Schwerin (30.08 – 4.09. 2022)