Ambasadorul Adriana Stănescu participă astăzi, 29 aprilie, la Zilele Universității de Medicina, Farmacie, Științe si Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș (UMFST) în cadrul Campusului Medical Universitar din Hamburg (UMCH), eveniment organizat in perioada 29-30 aprilie.
Organizatorii Zilelor UMFST la UMCH sunt reprezentați la eveniment prin domnul Prof. univ. dr. Leonard Azamfirei, Rectorul UMFST, alături de doamna Conf. univ. dr. Simona Mureșan, decan al Campusului din Hamburg, în cadrul căruia funcționează o linie de studii în limba engleză.
Evenimentul dedicat proiectului de internaționalizare a uneia din cele mai importante școli de medicină din România își propune să prezinte pe larg oferta de studii a Campusului Medial Universitar din Hamburg, precum și parteneriatele derulate de acesta în rândul clinicilor germane, al mediilor academice și de cercetare. La aceste manifestări, alături de invitații de marcă și studenții UMCH, participă și Prof. univ. dr. Sorin Cîmpeanu, ministrul educației din România, alături de Prof. univ. dr. Gigel Paraschiv, secretar de stat în același minister, precum și Daniela Gîtman, secretar de stat din Ministerul român al Afacerilor Externe.
Derulate pe durata a două zile, manifestările organizate la Hamburg reprezintă o bună ocazie pentru mai buna cunoaștere a profilului și a ofertei de studii oferite prin intermediul filialei UMFST din cadrul Campusului Medical Universitar din Hamburg, precum și pentru prospectarea unor noi parteneriate academice între mediile de profil din România și Germania.