Se pare că nu există un loc mai bun în lume decât Spania, pentru a trece prin actuala criză, unde totul se află sub controlul unei bănci care nu acordă împrumuturi şi unde evoluţia dramatică a lucrurilor pare să fie destul de previzibilă pentru un guvern care transmite aceeaşi stare falsă de calm precum pilotul care îşi anunţă pasagerii că avionul va face o aterizare forţată.
Ca şi cum am trece printr-o zonă cu turbulenţe şi cu şocuri vizibile, Statul vrea să transmită o percepţie care nu este reală: aceea că există un control asupra crizei, acum când nimeni nu mai poate susţine că deţine controlul cu adevărat.
Totuşi nu este just să punem la zid doar actualul guvern al Spaniei, pentru că acum câţiva ani, un altul afirma cu o ignoranţă populistă că „Spania merge bine” şi era la fel de impasibil ca cel de astăzi. Dar, în tot acest timp, balonul de săpun sau mai bine spus „băşica” imobiliară şi-a mărit încărcătura toxică a cărei explozie distruge zilnic mii de locuri de muncă, create şi ele datorită creşterii reale, dar de fapt artificiale a construcţiilor, sector care a atras câteva milioane de imigranţi în Spania, în ultimii ani.
Pentru imigranţi şi pentru cei care au venit în Spania datorită acestei necesităţi acute de forţă de muncă din domeniul construcţiilor, criza actuală este o lovitură de graţie. Mulţi dintre ei au muncit în aceşti ultimi ani, de dimineaţă până seara şi de luni până duminică, pentru a-şi acoperi cheltuielile şi pentru a ridica apoi o afacere. Mulţi români şi-au adus aici copiii ca să înveţe la şcolile spaniole, iar nevestele să lucreze şi ele ce se putea. Nu doar situaţia economică rea din România i-a adus pe români în Spania într-un număr aşa mare, dar mai ales posibilitatea reală şi palpabilă de a-şi împlini visul prin muncă şi răsplată. Într-adevăr, atunci Spania „mergea bine”, dar acum totul pare o imensă înşelătorie.
În timpul acestor ani, caracterizaţi de „goana” după banii din construcţii până şi imigranţii au fost atraşi de posibilitatea realizării unei investiţii şi mulţi s-au angajat să plătească credite ipotecare, atractive şi uşor de obţinut, care acum s-au convertit în adevărate lanţuri.
Şi dacă nu era de ajuns, acum micii întreprinzători sunt la un pas de faliment din cauza rău-platnicilor din construcţii care nu-şi mai plătesc facturile – „pagares”. În asemenea situaţii, falimentul nu înseamnă doar pierderea câştigului din ultima perioadă, ci pune practic în pericol existenţa micilor firme care pierd în aceste zile tot ceea ce au câştigat în aceşti ani de privaţiuni, asumate pentru împlinirea „visului spaniol”. Pentru foarte mulţi români, aceste momente sunt realmente dramatice, pentru că acum îşi dau seama că sunt mult mai săraci şi mai datori decât atunci când au venit în Spania.
Iar acum, când principala atitudine constă în a supravieţui cu orice preţ, atât din partea muncitorilor cât şi din partea firmelor, nimeni nu mai reuşeşte să-şi păstreze calmul, cu excepţia guvernului, despre care sperăm să fie speriat în sinea lui, pentru că altfel „fiesta” se va termina cu o „înmormântare” colectivă.
