Executivul de la Madrid plănuiește să reducă taxele pe venit printr-o reformă majoră a fiscalității care va intra în vigoare în 2015.
Ministrul Finanțelor, Cristobal Montoro, a spus că Spania va aplica o reducere importantă a taxelor pentru persoane fizice și societăți comerciale.
Cei care câștigă sub 12 mii de euro nu vor plăti impozit pe venit, iar cei care ajung la 12.450 de euro pe an, vor plăti la buget 20 la sută în 2015 și 19 procente în 2016.
Executivul lui Mariano Rajoy a pregătit modificari și bonificații fiscale și la alte categorii de contribuabili, iar impozitul aplicat societăților comerciale va fi redus din 2015 de la 30 la 25%. Opoziția din Parlament crede că reforma fiscală nu îi avantajează pe muncitori.
„Acesta este mărunțiș pentru clasa mijlocie și pentru muncitori și, în schimb, este un cadou fiscal pentru marile averi și cei cu venituri mari. Aceste măsuri vor mări lipsa de egalitate din țara noastră”, a spus purtătorul de cuvânt al socialiștilor spanioli, Inmaculada Rodriguez.
Guvernul spaniol consideră că această reducere fiscală este răsplata pentru eforturile făcute de cetățeni în ultimii ani în care au fost aplicate numeroase tăieri bugetare și majorări de taxe.
„Este momentul să reducem taxele pentru toată lumea. Este momentul să-i răsplătim pe spanioli pentru eforturile făcute în timpul crizei economice. Și de asemenea este momentul să întărim creșterea noastră economică, să revitalizăm economiile și investițiile”, a spus ministrul Finanțelor, Cristobal Montoro.
Reforma fiscală urmează să fie definitivată de cabinetul Rajoy și după aceea va fi supusă votului Parlamentului, unde Partidul Popular deține majoritatea absolută.
Măsura este anunțată după ce guvernul a aplicat în ultimii doi ani un program dur de austeritate bugetară și este prevăzut să intre în vigoare cu un an înainte de următoarele alegeri parlamentare din Spania.
{loadposition publi-in-article}{jathumbnail off}