În urma agravării crizei economice din ultima vreme şi în special după ce Spania, Portugalia, Irlanda şi Grecia au reapărut ca verigile slabe ale economiei europene, Zapatero a decis să facă alte reduceri bugetare.
În urma presiunilor intenraţionale şi ale pieţei, Spania devenise din ce în ce mai clar următoarea victimă a crizei economice din rândul membrilor UE şi de aceea premierul Jose Luis Rodriguez Zapatero a anunţat că se va suspenda ajutorul pentru șomerii pe termen lung, se va privatiza Loteria, precum și principalele aeroporturi Barajas Madrid și El Prat Barcelona.
Măsurile lui Zapatero au fost anunțate la o zi după ce bursa spaniolă a suferit cea mai mare cădere din ultimii ani, 14%, iar prima de risc a Spaniei a atins un maxim istoric, 300 de puncte.
Ajutorul de 426 de euro pentru șomerii de lungă durată va fi eliminat din februarie 2011 şi măsura ar putea fi aprobată vineri, în ședința de guvern, după cum a anunțat astăzi, premierul Jose Luis Rodriguez Zapatero, în Congresul Deputaților.
Pentru sprijinirea firmelor mici și mijlocii, premierul a spus că vineri va fi adoptat un pachet de măsuri de reduceri fiscale, între care micșorarea impozitului pe firmă și alte taxe. Reducerea va beneficia aproximativ 40 de mii de firme, după aprecierile Guvernului şi o altă măsură fiscală este eliminarea taxei pentru camerele de comerț, aplicabilă tuturor firmelor.
De asemenea, pentru următoarea perioadă, Guvernul a prevăzut reglementarea agențiilor private de plasare pe piața muncii, privatizarea unei părți a Loteriei Naționale și a firmei publice Aena, care gestionează aeroporturile spaniole, în principal cele din Madrid, Barajas, și Barcelona, El Prat.