Inspectorul general al Poliţiei de Frontieră Române, domnul comisar-şef de poliţie Victor-Ştefan Ivaşcu a avut, în perioada 20-22.09.2022, la Washington DC, Statele Unite ale Americii, o serie de întâlniri cu conducerea Federal Bureau of Investigation (FBI) şi a Gărzii de Coastă a SUA. Întâlnirile au fost organizate în contextul participării la cea de-a doua fază a Workshop-ului FBI “Răspuns la Incidente Critice”. Cu acest prilej, au fost desfăşurate briefing-uri şi întâlniri referitoare la modul în care este gestionat răspunsul la incidentele critice în SUA.  

Astfel, în cadrul vizitei la FBI, şeful Poliţiei de Frontieră Române a purtat discuţii cu domnul Paul Abbate, director adjunct FBI, despre unul dintre fenomenele cele mai grave și complexe pe care instituţia noastră îl gestionează – criminalitatea organizată transfrontalieră, menţionându-se faptul că o bună parte dintre activități sunt canalizate către combaterea migrației ilegale și a infracţionalităţii transfrontaliere, în special, contrabanda cu produse accizabile, fiind subliniată, totodată, nevoia de pregătire profesională.

De asemenea, ţinând cont de intensificarea tentativelor de trecere ilegală a frontierei dintre Mexic și SUA, cu referire la cetățeni români, şeful Poliției de Frontieră Română a precizat că poate sprijini structurile de aplicarea a legii din SUA, inclusiv cu personal specializat în mai multe domenii din sfera migrației ilegale (documente false/falsificate, debriefing, profilare).

În acelaşi context, delegaţia română a avut o întrevedere şi cu domnul Amiral Michael P. Ryan, comandant adjunct pentru operaţiuni al Gărzii de Coastă – SUA, alături de care s-a analizat posibilitatea organizării de training-uri în comun, de documentare și aplicare a celor mai bune practici din domeniul funcțiilor gărzilor de coastă, cum ar fi: securitatea maritimă, protecţia mediului marin, căutarea şi salvarea pe mare etc., dar şi de realizare a unui schimb de experiență și bune practici în pregătirea de specialitate, cu accent pe proceduri de lucru, precum şi în vederea însușirii celor mai bune practici din domeniul analizei de risc, planificarea și organizarea misiunilor și profilarea traficului naval.

Pe parcursul workshop-ului organizat la Washington DC, inspectorul general al Poliţiei de Frontieră Române, împreună cu şeful Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei, comisar şef de poliţie Florin Coman, s-au întâlnit şi au avut briefing-uri cu personalul executiv din cadrul FBI –  Programul de asistenţă pentru victime şi Programul de asistenţă pentru angajaţi. Totodată, au efectuat vizite la Centrul de Informaţii şi Operaţiuni Strategice din cadrul Biroului FBI din Washington, Departamentul Poliţiei Metropolitane din Washington DC, precum şi la Agenţia de Reducere a Ameninţărilor la Adresa Apărării.

Sursa: Întâlniri ale inspectorului general al Poliţiei de Frontieră Române cu conducerea FBI şi a Gărzii de Coastă a Statelor Unite ale Americii