Românii din străinătate s-au obișnuit să fie folosiți ca armă de campanie de aproape 10 ani, începând cu referendumul de suspendare a președintelui Traian Băsescu și terminând cu falsa preocupare a guvernului Cioloș față de situația înscrierii românilor în registrul electoral din diaspora.

Sporadic, în momente importante, românii din străinătate sunt amintiți și implicați cu sau fără voia lor în gâlceava internă a politicienilor români, dar numai atunci când e vorba de interesele celor din urmă.

În toată această perioadă, volumul minor, dar decisiv, de voturi din străinătate au influențat balanța electorală aproape la fiecare scrutin prezidențial. Întotdeauna comunitatea, deloc închegată, a românilor din străinătate a votat masiv împotriva candidaților PSD, reușind să schimbe cursul istoriei, dacă putem spune așa.

Aproape de fiecare dată, românii din afara țării au fost chemați la urne cu mesaje motivate emoțional și puse în scenă de un președinte cu foarte mult talent pentru astfel de lucruri. Băsescu a fost un fel de „președinte al diasporei”, care l-a votat cu prea multă speranță și inocență și care a așteptat de la el să schimbe România sau poate nimic mai mult decât să le mai dea o replică inspirată rivalilor spre satisfacția publicului.

Am fost martor la multe evenimente pro-Băsescu, la care „liderii comunității” împărțeau fulare portocalii și încercau să râdă la hăhăielile misogine ale unui președinte care a văzut diaspora drept o masă formidabilă de manevră.

Băsescu a eșuat să-și păstreze sprijinul din diaspora, iar cei care l-au votat în străinătate au înțeles prea târziu că speranțele lor au fost irosite. Tema discuției nu este însă moștenirea lăsată de Traian Băsescu, ci felul în care diaspora se lasă manipulată de fiecare dată când politica românească are nevoie de un agent reactiv.

Pot să spun că am văzut cu ochii mei cozile de la secțiile de votare din noiembrie 2014, dar felul în care au început să fie exploatate de televiziunile românești, la doar câteva ore de la deschiderea urnelor din primul tur, mi-a atras atenția imediat. Victor Ponta conducea în sondaje, iar tabăra Iohannis avea nevoie de o mutare magistrală ca să răstoarne situația. Încă din primul tur al alegerilor din noiembrie 2014 am avut convingerea că acest subiect urma să fie tema campaniei electorale.

Lipsite de corespondenți și fără reporteri la fața locului, cum se făcea pe vremuri televiziunea, posturile din țară au bătut monedă obsesiv vreme de 2 săptămâni pe faptul că PSD-ul nu voia să-i lase pe români să voteze în străinătate. Au difuzat toate videoclipurile – amețitoare și filmate vertical cu mobilul de cetățeni revoltați din străinătate – și au îndreptat atenția spre problema accesului la vot în străinătate.

În mare parte și mesajul era real. PSD-ul se temea de diaspora și are și de ce. Majoritatea celor care au emigrat au făcut-o în timpul guvernelor Năstase și Ponta, iar emigranții, de regulă, au o atitudine întreprinzătoare, cu o oarecare mentalitate de dreapta.

Mesajul privind secțiile de votare aglomerate din Europa, iată din nou cu o încărcătură emoțională, a prins perfect în rândul populației și rezultatul îl cunoaștem cu toții. Un nou președinte a fost pus la Cotroceni cu sprijinul românilor din străinătate.

Nu are rost să analizăm ce face și ce nu face astăzi președintele Klaus Iohannis, pentru că de la început așteptările în privința sa au fost exagerate. Trebuie să încercăm să înțelegem însă de ce românii din străinătate sunt mereu folosiți ca masă de manevră de politicieni care nu au intenția de a face nimic pentru ei.

Am avut nevoie de o introducere atât de lungă ca să ajung la tema momentului: votul prin corespondență și eșecul său în diaspora. Este o mare reușită faptul că pentru prima dată se va putea vota la distanță sau chiar la secții special înființate în orașele cu români din străinătate. Dacă nu ar exista deja votul electronic, am putea spune că este o lege modernă, dar chiar și aceste condiții permit accesul universal la urne și vor limita frauda electorală.

Din păcate, votul prin corespondență implică o procedură birocratică, înscrierea la consulat prin completarea unui formular. Din cei 200 de oameni care ajung zilnic la consulatul din Madrid, aproximativ 1 la sută a făcut acest lucru în prima lună. Este un procentaj asemănător cu participarea slabă din diaspora la alegerile parlamentare – sub 1 la sută. De ce nu se înscriu românii? Le place să stea la cozi? Nu cunosc această lege? Nu le pasă de alegerile parlamentare?

Cred că toate întrebările pot avea un răspuns afirmativ. Românii în general, nu doar cei din diaspora, nu sunt interesați de politică. Nu urmăresc campaniile, discursurile sau reformele. Sunt însă captivați de show-ul politic, care nu are nimic de a face cu nevoile lor de mâine. Românii au fost învățați să răspundă impulsiv și emoțional, cu toate că fiecare scrutin este o nouă ocazie pentru a fi dezamăgiți.

Majoritatea românilor cred că președintele are mai multă putere decât parlamentul și că toți politicienii sunt hoți. În realitate, însă, puțini urmăresc cu atenție acțiunile politice și deciziile pe care le iau sunt fondate pe simpatii ori antipatii, ca și cum a fi vorba de un spectacol de televiziune.

De aceea românii din străinătate nu se obosesc să se înscrie în registrul electoral din diaspora. Dar adevăratul motiv al acestei situații este chiar nepăsarea statului față de preocupările cetățenilor. Statul este manipulat de indivizi care au ajuns în politică cu ideea clară a înavuțirii și politicienii sunt incomodați de cetățenii procupați. Le convine să-i calificăm drept hoți și leneși, mai ales dacă identitatea lor rămâne protejată în spatele unui paravan care preia toate criticile societății.

Dacă românii ar fi fost preocupați cu adevărat de ceea ce li se poate întâmpla mâine sau dacă ar fi fost educați să gândească astfel, astăzi nu ar trebui să vorbim despre eșecul rușinos al campaniei votului din diaspora.

Guvernul Cioloș, care a reușit să treacă practic neobservat prin viețile noastre timp de aproape 1 an, a sabotat campania de informare din diaspora, conștient sau nu, însărcinând-o unui minister fantomă, al românilor de pretutindeni, care nu are nici buget, nici lideri.

Ministerul Românilor de Pretutindeni este ornamentul folosit de statul român ca să marcheze superficial agenda problemelor diasporei.

Urmează noi alegeri parlamentare la care vor pierde doar cetățenii care nu-și apără drepturile. Politicienii, în realitate, nu au nevoie de voturile noastre, decât dacă sunt pe numele lor. Altfel, le convine să meargă la vot doar rudele lor. Cine a câștigat ultimele mandate în diaspora cunoaște acest lucru.

Partea „bună” a unui nou scrutin deturnat de lipsa de participare este că mulți dintre noi vor avea, din nou, convingerea că suntem conduși de corupți și iată motivul pentru care ar fi „mai bine” să nu votezi!