Va deveni bătrânul continent o scenă a nenumăratelor conflicte cauzate de diferenţele economice, frecuşurile etnice, scăderea natalităţii sau fragmentarea structurii geopolitice a regiunii?
Va dispărea Uniunea Europeană? Va supravieţui moneda comună, euro? Analiştii cunoscutului think tank american Strategic Forcasting (Stratfor) nu ezită să califice drept sumbru viitorul aliaţilor transatlantici al Washingtonului.
Într-adevăr, scenariul schiţat de spuma establishmentului politico-militar al Statelor Unite prevede împărţirea Europei în centre de putere economică, localizate în Vest, Est, Scandinavia şi Insulele britanice. Asta înseamnă scăderea, sau chiar dispariţia supremaţiei Germaniei, izolarea progresivă, deşi nu totală, a Marii Britanii, aplicarea măsurilor destinate să ducă la Europa celor două viteze , dorită de cei care par să fi pierdut controlul mult trâmbiţatei locomotive europene.
În concluzie, apariţia unei Europe care se conduce după simple acorduri bilaterale sau multilaterale conjuncturale, cele mai multe de scurtă durată.
Motivele acestui pesimism? Problemele previzibile cu care se confruntă Germania, principalul exportator al zonei euro, în cazul accentuării crizei, al inevitabilei creşteri a euroscepticimului, impulsionat nu numai de mişcările ultraconservatoare, ci şi de deciziile politice precipitate sau puţin nimerite, care au facilitat sosirea unui milion şi jumătate de imigranţi în mai puţin de 12 luni, reacţiile xenofobe înregistrate în anumite state din Europa Orientală, puţin dispuse să primească un număr stabilit de imigranţi, prin cotele dictate de Bruxelles, şi în fine, dar nu mai puţin important, dorinţa de a transfera operativele de apărare globală spre graniţele estice ale bătrânului continent.
În acest context, Washingtonul prevede o reordenare totală a intereselor sale geostrategice. În următorul deceniu, America de Nord va dispune de stabilirea unei coaliţii antiruseşti, formată din Polonia, România şi Ţările Baltice şi condusă, evident, de prima putere mondială.
Această alianţă va trebui să deţină un rol cheie pentru redefinirea frontierelor Rusiei şi revendicarea teritoriilor pierdute de-a lungul istoriei de aliaţii Occidentului. Se calculează că după (ipotetica) scădere a dominaţiei ruse, alianţa ar putea deveni o forţă dominantă nu numai la graniţele Ucrainei şi Bieorusiei, ci şi în regiunea Europei Orientale.
Pentru asta, atât Polonia, cât şi România ar trebui să-şi mărească puterea politică şi economică în zonă; o ţintă pe care o vor atinge numai datorită asocierii strategice cu… Statele Unite. În mod clar, Washingtonul are interes în dezvoltarea regiunii, care se traduce în actualitate prin stabilirea bazelor militare presupus legate de scutul antirachetă.
Totuşi, judecând după caracteristicile armamentului depozitat în noile instalaţii din România, Pentagonul încalcă prevederile Tratatului privind rachetele cu rază scurtă şi medie de acţiune, negociat cu NATO şi Pactul de la Varşovia. Rusia a protestat recent faţă de desfăşurarea acestor artefacte, dar Alianţa Atlantică a tratat-o cu indiferenţă.
Analiştii de la Strategic Forcasting estimează că dacă nu va avea loc o implozie în Rusia, adică o revoltă împotriva sistemului politic implementat de Vladimir Putin, impactul sancţiunilor economice impuse de Occident, spectalculoasa scădere a preţului petrolului şi creşterea cheltuielilor militare vor duce la slăbirea dominaţiei Kremlinului şi la posibila fragmentare teritoriale a Federaţiei Ruse. Se poate specula cu posibila prezenţă a unităţilor americane de şoc în unele din aceste noi teritorii independente? Analiştii americani nu exclud această posibilitate.
O altă ţară care ar putea sau care ar trebui să se alăture coaliţiei împotriva Rusiei este Turcia. Ţara otomană are nevoie de sprijinul Statelor Unite în conflictul până acum în faşă, dar alimentat corespunzător care o opune Kremlinului. Dacă atât Washingtonul, cât şi Moscova se îndoiesc de sinceritatea Ankarei în privinţa luptei împotriva mişcărilor islamice radicale care operează în Siria sau în Irak, nu încape nicio îndoială că Turcia are capacitatea şi interesul de a deveni viitorul jandarm al Mării Negre. În acest fel s-ar configura prima linie a frontului. Şi asta nu are nimic de-a face cu un scenariu de ficţiune politică.
