#ComisiaEuropeana – Întrucât zeci de incendii de forestiere continuă să se răspândească în Grecia, UE trimite patru avioane de stingere a incendiilor de tip Canadair din Franța și Italia și trei echipe de stingere a incendiilor din Polonia, România și Slovacia. În total, au fost trimiși 220 de pompieri și 65 de vehicule. În plus, trei echipe de stingere la sol a incendiilor din România, Bulgaria și Malta, care se aflau deja la fața locului, operează deja în Grecia ca parte a planului UE de pregătire pentru sezonul incendiilor în scopuri de protecție civilă.
Comisarul pentru gestionarea crizelor, Janez Lenarčič, a declarat:„Ne confruntăm cu un val de căldură în întreaga Europă de Sud, care are deja consecințe devastatoare în Grecia, mii de hectare arzând într-o perioadă scurtă de timp. Răspunsul rapid al UE este esențial în această situație și le mulțumesc celor cinci țări pentru solidaritatea lor cu Grecia. Este important însă să investim în continuare în prevenție și să sporim gradul de sensibilizare a populației cu privire la riscurile pe care le presupun incendiile forestiere.”
Grecia a activat mecanismul de protecție civilă al UE marți dimineața, imediat fiind trimise, din flota UE, patru avioane de stingere a incendiilor de tip Canadair, două din Italia și două din Franța, care vor fi folosite începând de astăzi. Ulterior, Polonia, România și Slovacia au oferit fiecare module de stingere la sol a incendiilor forestiere, inclusiv vehicule, care au început, de asemenea, să fie utilizate. În plus, cartografierea prin satelit a UE prin intermediul programului Copernicus oferă o evaluare a daunelor în mai multe zone din regiunea Attica. Comisia continuă să fie în strânsă legătură cu autoritățile elene prin intermediul Centrului de coordonare a răspunsului la situații de urgență și este pregătită să mobilizeze asistență suplimentară, dacă este necesar.