În prezent , traficul prin toate punctele de trecere a frontierei cu Ucraina se derulează în condiții normale și controlul de frontieră se efectuează în baza prevederile legislației naționale și comunitare.
În conformitate cu atribuțiile legale, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a dispus structuralor subordonate adoptarea măsurilor necesare pentru întărirea controlului și supravegherea sporită la frontierele României.
Punctele de trecere a frontierei sunt capabile la maxim și suntem pregătiți să suplimentăm personal, dacă va fi cazul.
Au fost intensificat măsurile de control la frontieră, s-au suplimentat turele de serviciu în zonele de responsabilitate și sa întărit cooperarea cu celelalte instituții cu atribuții în domeniu, în vederea unui schimb operativ de date și informații, precum și de adoptare în comun, în situații impuse, a măsurilor necesare pentru gestionarea cazurilor apărute.
Există o colaborare foarte cu toate instituțiile responsabile, astfel încât să ofere suportul legal necesar persoanelor care să prezinte la granițele țări și solicită ajutorul României, dacă va fi cazul. Aceeași cooperare strânsă funcționează și pentru prevenirea și contracararea faptelor care aduc atingere ordinii publice și siguranței cetățenilor.
Polițiștii de frontieră sunt la datorie și în permanentă legătură cu partenerii instituției nali.
Situația este în dinamică, iar măsurile din competența Poliției de Frontieră vor fi adaptate, de asemenea, în funcție de evoluția acesteia.
Rugăm cetățenii să se informeze doar din surse oficiale.
Sursa: Informare