Joi, 31 Martie 2022

Galerie foto

COMUNICAT DE PRESĂ

Premierul Nicolae-Ionel Ciucă: Folosirea banilor europeni pentru modernizarea țării și crearea de noi locuri de muncă, alături de programele UE pentru gestionarea fluxurilor de refugiați reprezintă manifestarea concretă a solidarității europene

 

Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă s-a întâlnit, la Palatul Victoria, cu Nicolas Schmit, comisarul european pentru locuri de muncă și drepturi sociale. În cadrul întrevederii, a fost analizat răspunsul Uniunii Europene la criza generată de agresiunea militară rusă din Ucraina.

Premierul român a subliniat nevoia de a beneficia de solidaritatea europeană atât în privința gestionării fluxului de refugiați din Ucraina, cât și pentru a proteja economia românească și cetățenii de efectele crizelor multiple pe care le traversăm. Cei peste 620.000 de refugiați care au intrat în România de la debutul conflictului, dintre care foarte mulți sunt copii, au beneficiat de sprijinul solidar al autorităților și societății civile, care au asigurat și continuă să asigure adăpost, hrană și servicii sociale integrate, inclusiv pentru accesul copiilor  la educație. O atenție specială a fost acordată nevoii de sprijin pentru Republica Moldova, afectată de valul de refugiați, pe fondul problemelor economice cu care se confruntă.

Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a prezentat strategia țării noastre de a-și dezvolta economia și de asigura independența energetică, prin intermediul folosirii energiei nucleare, dezvoltarea capacității de producere a energiei regenerabile și exploatarea noilor zăcăminte de gaze naturale off-shore, în paralel cu interconectarea cu sistemele de aprovizionare din Bulgaria și Grecia.

Folosirea banilor europeni pentru modernizarea țării și crearea de noi locuri de muncă, într-o manieră integrată, care să reunească atât fondurile PNRR, precum și pe cele din Cadrul Financiar Multi-Anual, alături de programele alocate la nivel european pentru gestionarea fluxurilor de refugiați au fost menționate ca oportunități importante pentru manifestarea concretă a solidarității europene.

Comisarul Nicolas Schmit a transmis mulțumiri României pentru reacția rapidă și eficientă la criza umanitară generată de conflictul din Ucraina, subliniind eficiența eforturilor de a primi cei peste o jumătate de milion de refugiați. O mențiune specială a fost remarcată în legătură cu sprijinul acordat copiilor ucraineni care au nevoie de acces la educație. Oficialul european a transmis sprijinul Comisiei Europene pentru accesarea rapidă a fondurilor aflate deja la dispoziția statelor membre, acestea urmând a fi suplimentate cu noi resurse.

În privința locurilor de muncă din România, comisarul european a remarcat rata mică a șomajului din țara noastră și calitatea dialogului social, arătând că sunt necesare investiții în sectorul digital și în educație, pentru creșterea nivelului de pregătire a forței de muncă.

Sursa: Întrevederea premierului Nicolae-Ionel Ciucă cu Nicolas Schmit, comisarul european pentru locuri de muncă și drepturi sociale