Actualitate
Marți, 31 Ianuarie 2023
Galerie foto
COMUNICAT DE PRESĂ
Consultări ale premierului Nicolae-Ionel Ciucă cu reprezentanții Consiliului Investitorilor Străini
Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă s-a întâlnit, la Palatul Victoria, cu reprezentanții Consiliului Investitorilor Străini. În cadrul dialogului, au fost abordate o serie de teme privind regimul fiscal, digitalizarea administrației, reducerea birocrației, stabilitatea și predictibilitatea cadrului fiscal și planurile de investiții în țara noastră.
Premierul României a transmis aprecierea sa pentru creșterea interesului investitorilor străini, confirmată de volumul record al investițiilor străine directe de anul trecut, care au depășit 11,3 miliarde euro, cel mai înalt nivel din ultimii 30 de ani. Totodată, a arătat întreaga deschidere a Guvernului pentru susținerea și consolidarea acestui ritm, prin politici guvernamentale orientate în acest sens și disponibilitate în a prelua și implementa cele mai bune proceduri agreate de mediul privat în relația cu autoritățile statului. În acest sens, prim-ministrul a transmis că Guvernul are ca prioritate sprijinirea investițiilor cu valoare adăugată ridicată, în special în domenii precum digitalizare, inovare, dezvoltare de noi tehnologii.
“Valorificarea resurselor naturale ale României trebuie să se facă în primul rând prin procesarea în țară și valorificarea acestora ulterior, motiv pentru care încurajăm dezvoltarea capacităților de procesare și utilizarea în acest sens a celor mai inovatoare soluții. În același timp, tratăm cu respect nevoia de predictibilitate fiscală a mediului de afaceri și, după modelul anului trecut, vom avea consultări pe marginea acestui cadru. Am încredere că vom reuși și în acest an, prin investiții guvernamentale masive, printr-un proces dinamic de atragere a banilor europeni, să dezvoltăm și să modernizăm economia României. Agenția Română de Investiții și Comerț Exterior, înființată la nivelul Guvernului, va reprezenta un partener de dialog, dar și un catalizator activ în relația cu mediul de afaceri, atât din perspectiva investitorilor străini, cât și pentru a sprijini capitalul românesc”, a declarat prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă.
Reprezentanții Consiliului Investitorilor Străini și-au arătat susținerea pentru această abordare, subliniind nevoia de consultare permanentă în cazul unor modificări legislative și de asigurare a unei perioade de adaptare în situația unor schimbări complexe. În privința politicilor guvernamentale privind utilizarea fondurilor europene și atragerea de noi investiții, aceștia au transmis disponibilitatea de a sprijini aceste eforturi, prin oferirea de expertiză și implicare activă în derularea acestora.
Sursa: Întrevederea premierului Nicolae-Ionel Ciucă cu reprezentanții Consiliului Investitorilor Străini