Guvernul irlandez a eliminat restrictiile privind accesul romanilor pe piata muncii, care fusesera activate in urma cu 5 ani, odata cu aderarea Romaniei la UE, scrie Mediafax, care citeaza presa din insula.
Decizia executivului de la Dublin a fost salutata de Ministerul Afacerilor Externe din Romania, care a profitat ca de obicei de ocazie ca sa spuna ca ridicarea restrictiilor se datoreaza „nivelului foarte bun al relatiilor bilaterale, subliniind, totodata, sprijinul deplin al Irlandei fata de principiul european al liberei circulatii a fortei de munca„.
Ministerul Afacerilor Externe saluta cu „deosebita satisfac?ie” decizia recenta a Guvernului Republicii Irlanda de ridicare a restrictiilor privind accesul lucratorilor romani pe piata irlandeza a muncii, cu aplicare imediata.
Presa irlandeza specifica faptul ca ridicarea restrictiilor pentru romani si bulgari vine in urma unei scaderi puternice a numarului acestora in Irlanda si dupa ce Comisia Europeana a solicitat analizarea necesitatii mentinerii acestor restrictii.
„A devenit clar ca baza pentru continuarea restrictiilor privind accesul pe piata muncii pentru cetatenii romani si bulgari este discutabila. Astfel, guvernul a decis avansarea imediata a datei de acces pe piata muncii a cetatenilor bulgari si romani„, arata un comunicat al Departamentului irlandez pentru munca, afaceri si inovatie.
Examinarea care a urmat solicitarii Comisiei Europene de a analiza eliminarea restrictiilor privind accesul pe piata muncii a tinut cont printre altele de numarul de aplicatii pentru permise de munca venite din Romania si Bulgaria.
„De la un varf in 2003, numarul celor care cautau deun loc de munca in Irlanda a scazut semnificativ incepand cu 2007. In 2003 aproximativ 3.600 de permise de munca erau solicitate de cetatenii celor doua state, ajungand la 500 de aplicatii in 2011„, mai arata comunicatul citat de publicatia Irish Times.