Desfășurare de forțe ale Statului Islamic, localizate în Valea Yarmuk, la câțiva kilometri de platoul Golan. Știrea, difuzată cu puțin timp în urmă de canalul 2 de televiziune israelian, a declanșat alarma.

Statul Islamic? Devenea himera care a pus stăpânire pe jumătate din teritoriul sirian și pe nordul Irakului un pericol real pentru statul evreiesc? În aparență, dispune de tancuri, artilerie grea și …arme chimice!, avertizează serviciile militare evreiești, care îi supraveghează de mai multe luni pe simpatizanții sirieni ai ISIS. Totul duce la supoziția unui atac fulger asupra Israelului.

Amenințarea nu a ajuns să se materializeze, dar alerta rămâne, devenind un adevărat coșmar pentru locuitorii așezărilor evreiești din Platoul Golan. Un amănunt interesant: până la începutul lunii septembrie, populația israeliană nu era prea îngrijorată de prezența Statului Islamic în regiune. E adevărat că trupele sângeroase ale ISIS se aflau în țara vecină.

Crimele și distrugerea în numele Profetului făceau parte din meniul tv al locuitorilor din Tel Aviv, Haifa sau Ierusalim. Dar Siria rămânea departe, cel puțin mental. Ce se întâmplă mai încolo de granițele Israelului nu are nimic de-a face cu securitatea armată care îi protejează pe cei peste șase milioane de evrei care trăiesc în Țara Sfântă. În acest context, a apărut întrebarea: pentru ce distrugerea Statului Islamic?

Aceasta a fost una din întrebările lansate recent de politologii și strategii de la Tel Aviv, mai îngrijorați de amenințarea iraniană sau de pericolul pe care îl presupune prezența Hezbollah la frontiera cu Libanul. De aici ciudatul mesaj lansat în urmă cu mai puțin de o lună de celebrul strateg Efraim Imbar, director al Centrului de Studii Strategice Begin-Sadat (BESA), insituție care realiza lucrări de consultanță atât pentru guvernul israelian, precum și pentru NATO. ISIS nu trebuie anihilat, gruparea ar putea deveni o armă eficientă în lupta contra Iranului, Hezbollah, Siria și Rusia, arată raportul minuțios elaborat de Imbar.

Ca de obicei, percepția israeliană diferă de paradigma americană. Pentru guvernul de la Tel Aviv, principalul adversar continuă să fie Iranul ayatolahilor, țară care a înscris în programele sale de guvernare distrugerea totală a entității sioniste. Aceasta a fost una din prioritățile absolute ale revoluției homeiniste, una din mantrele succesorilor ayatolahului. Acest lucru explică reticența Israelului față de ridicarea sancțiunilor economice și tehnologice impuse regimului de la Teheran, obsesia sa pentru a duce la capăt un atac fulger împotriva instalațiilor nucleare iraniene.

Hezbollah, brațul armat al Teheranului în Liban, este un alt adversar care ar trebui să dispară. În anul 2006, armata israeliană a pierdut războiul împotriva mișcării șiite, înarmate și antrenate de militari de elită persani. De aici necesitatea de a-i însărcina pe terți cu această misiune. Cine, dacă nu wahabiștii din Statul Islamic?

Indiscutabila putere a armatei siriene a fost, multe decenii, cea mai mare îngrijorare a Statului Major de la Tel Aviv. Cele două armate nu s-au confruntat niciodată; ambele părți se temeau de repercusiunile unei posibile înfruntări armate. În acest caz concret, strategii evrei preferau să recurgă, încă o dată, la o luptă între musulmani.

Și Rusia? În mod clar, pentru strategii israelieni e convenabil să-i țină pe ruși departe de regiune. Influența lor ar putea contraveni proiectelor evreiești în zonă. Dar dacă rușii trebuie să înfrunte pericolul islamic în casă, adică pe vastul teritoriu asiatic, marginea de manevră în regiune ar fi mai limitată. De aici dorința de a conta pe supraviețuitorii Statului Islamic. De fapt, strategia de a-i înfrunta pe inamici unii împotriva celorlalți a avut efect în timpul conflictului din Afganistan.

Nu cumva America de Nord a semnat certificatul de naștere a Al Qaeda? În același mod, Israel a patronat, acum două decenii, crearea Hamas, grupare religioasă conservatoare care trebuia să anihileze laica OLP. Dar, în acest caz, greșeala de calcul a avut consecințe dezastruoase.

Oricât de șocantă poate să pară, propunerea lui Efraim Imbar nu este deloc nouă. În 1957, președintele Eisenhower a recomandat CIA crearea în Orientul Mijlociu a unor mișcări religioase, apărătoare ale războiului sfânt, menite să combată mișcările incipiente de stânga. Pe scurt, ceea ce se urmărește este transformarea Statului Islamic în… prostul util al Occidentului.