Pandemia actuală a adus provocări neașteptate și a determinat scăderea stocurilor de sânge, atât de necesare pentru persoanele aflate în dificultate. Medicii și chirurgii se bazează zilnic pe donațiile de sânge pentru a putea salva viața oamenilor. Nu putem ști niciodată care dintre noi sau dintre cei dragi nouă vom avea nevoie de un astfel de ajutor.

Ambasada României în Italia susține activitatea de informare și conștientizare a importanței donării de sânge voluntare și neremunerate, cu scopul de a mări rezervele de sânge gestionate de centrele de transfuzii.

La data de 10 februarie 2022, în intervalul orar 08.00-11.30, Associazione di Donatori Volontari di Sangue La Rete di Tutti, cu sprijinul Ambasadei României în Italia, organizează, în apropierea Secției Consulare a Ambasadei României în Italia (Viale Libano 40 – 00144 Roma), o campanie de donare de sânge.

Persoanele care doresc să doneze sunt rugate să transmită un SMS la numărul 328.237.7105, urmând să fie contactate pentru confirmare.

Donatorii vor beneficia de un set de analize de sânge gratuite.

Înainte de donare, are loc un interviu cu personal medical specializat pentru a se asigura că persoana este eligibilă să doneze.

Persoanele care doresc să doneze sânge trebuie sa aibă la ele un document de identitate, în original.

Informații utile:

Sângele nu este produs în laborator, iar cerința anuală în Italia este de peste 2.400.000 de unități de sânge integral și mai mult de 800.000 de litri de plasmă. Imposibilitatea de a fi obținut prin procese chimice și utilizarea foarte largă a acestuia face din sânge o resursă terapeutică prețioasă care nu este întotdeauna disponibilă.

Pentru mulți pacienți sângele și/sau componentele sale reprezintă o terapie indispensabilă pentru supraviețuire. Prezentăm, mai jos, câteva situații:

• în caz de pierdere de sânge și anemie;

• în cazul bolilor hemoragice;

• în caz de arsuri, tumori hepatice, lipsa factorilor de coagulare;

• hemofilie, boli hepatice și intestinale.

Donatorii voluntari, periodici, responsabili, anonimi și neremunerați reprezintă cea mai bună garanție pentru calitatea și siguranța terapiilor de transfuzie.

Pentru informații privind condițiile pentru a deveni donator vă rugăm să accesați pagina de internet https://fidas.it/perche-donare-sangue/.

Pentru lista centrelor de donare de pe teritoriul Italiei puteți accesa pagina de internet https://cns.sanita.it/GEOBLOOD/.

Sursa: Campanie de donare de sânge