Ambasada României în Italia continuă seria de evenimente intitulată “Serile Acasă ale Ambasadei”, de această dată avându-l ca invitat pe unul dintre cei mai importanți scriitori români contemporani, Mircea Cărtărescu, alături de Bruno Mazzoni, cunoscut traducător de literatură română.   Evenimentul va avea loc vineri, 22 iulie 2022, la ora 19.00, la sediul Ambasadei. Pentru a lua parte la eveniment, vă rugăm să transmiteți un e-mail de confirmare a participării (nume și prenume) la adresa roma.events@mae.ro până la data de 21 iulie 2022.   “Serile Acasă ale Ambasadei” reprezintă un format de evenimente dedicat comunității de români din Italia și prietenilor României, care urmărește, pe de-o parte, să aducă mai aproape de cetățeni personalități române consacrate, și pe de altă parte să constituie o platformă de promovare a artiștilor români din Italia.Ambasada își propune astfel să apropie membri de marcă ai comunității și să coaguleze un segment important al culturii române de peste granițe în jurul valorilor comune, fie că este vorba de cele europene sau de cele care definesc identitatea, tradițiile și cultura română.

Sursa: Nouă ediție a „Serilor acasă ale Ambasadei” cu Mircea Cărtărescu, invitat special