România a fost prezentă, la 18 octombrie 2022, în cadrul târgului multisectorial „Campionaria Generale Internazionale – Fiera del Levante” de la Bari, cu un stand de prezentare a oportunităților comerciale și de investiții oferite de țara noastră.

 

Reprezentanții Biroului de Promovare Comercială și Economică din cadrul Ambasadei României în Italia și cei ai Consulatul General al României la Bari au avut reuniuni B2G cu antreprenori și companii locale interesate de posibilitățile de cooperare cu România și de identificarea unor potențiali parteneri în țara noastră, în sectoare precum producția de confecții, agricultura, producția alimentară și turismul.   Au fost oferite interlocutorilor informații privind conjunctura economică și avantajele competitive care fac din România o piață cu potențial pentru comerț și investiții. A fost agreată organizarea, în colaborare cu Confindustria Taranto, a unei misiuni economice în România în prima parte a anului 2023.   “Campionaria Generale Internazionale – Fiera del Levante”, ajunsă anul acesta la a 85-a ediție, este unul dintre principalele târguri multisectoriale din Italia. La târg participă peste 400 de companii italiene și străine din domeniile agro-alimentar, auto, tehnologie, telecom, construcții și decorațiuni, artizanat și cosmetice.

Sursa: România la târgului multisectorial „Campionaria Generale Internazionale – Fiera del Levante” de la Bari