La 4 februarie 2022 a avut loc semnarea Memorandumului de Înțelegere de către ministrul Sănătății din România, prof. univ. dr. Alexandru Rafila și ministrul Sănătății din Italia, Roberto Speranza. Documentul a consfințit cadrul legal de dezvoltare a relațiilor de colaborare în domeniul Sănătății între România și Italia.
Deplasarea la Roma a ministrului Sănătății a avut loc la invitația omologului său italian. La semnarea memorandului a participat și Excelența Sa, George Bologan, Ambasadorul României în Italia.
În timpul întrevederii, cei doi miniștri au făcut schimb de opinii în ceea ce privește modul de gestionare a pandemiei în cele două țări și și-au exprimat speranța că în lunile următoare, viața economică și socială va reveni la normal cu condiția ca sistemele de sănătate să fie pregătite pentru a putea răspunde oricăror provocări legate de amenințări la adresa sănătății publice.
Semnarea memorandumului a fost precedată de o vizită de lucru a ministrului român al Sănătății la „Institutul Superior de Sănătate” unde au fost puse bazele unei colaborări cu Institutul Național de Sănătate Publică din România. În contextul în care urgențele de sănătate publică sunt tot mai numeroase și cu impact asupra vieții economice și sociale, dezvoltarea modelelor efeciente de pregătire și intervenție între statele membre ale Uniunii Europene este esențială. Colaborarea este cu atât mai importantă cu cât în Italia se află peste 1,2 milioane de cetățeni români.
Ministrul Roberto Speranza a apreciat ajutorul oferit de România prin trimiterea unei echipe medicale în Lombardia, zona cea mai afectată de pandemie. La rândul său, ministrul român al Sănătății a mulțumit pentru sprijinul oferit rezidenților români în Italia, precum și pentru ajutorul oferit prin trimiterea de anticorpi monoclonali pentru pacienții români diagnosticați cu COVID-19.
Autoritățile italiene au reconfirmat angajamentele pentru acordarea de asistență medicală copiilor din România care au afecțiuni oncologice și cardiace și pentru formarea de specialiști români în domeniul chirurgiei cardiovasculare pediatrice.
Ministrul român l-a invitat pe omologul său într-o vizită oficială în țara noastră în cursul acestui an pentru a putea operaționaliza colaborarea între Institutul Superior de Sănătate și Institutul Național de Sănătate Publică.