Românii din străinătate nu contează pentru politicienii români sau pentru partidele politice decât atunci când trimit bani acasă sau când votează. Pentru Statul Român diaspora este o masă de manevră care poate fi manipulată cu vorbe goale și cu promisiuni. Dovada o avem în stilul de comunicare sau mai bine spus în lipsa de comunicare pe care-o practică Ambasada României de la Madrid, încă de când există o comunitate românească în Spania.

De câțiva ani buni, românul din Spania mai are un singur dor: să nu aibă nevoie de serviciile consulatului sau ale ambasadei! La ora actuală, în condițiile în care procedura eliberării pașapoartelor durează cel puțin 6 luni, mulți români preferă să dea o fugă până în România ca să-și rezolve problemele legate de documente.

De ani de zile, la consulate este coadă, în special la Secția de la Madrid, ascunsă într-o vilă recondiționată la marginea Madridului și nimănui nu-i pasă de o situație care persistă.

În ciuda faptului că oamenii sunt nemulțumiți și de ani de zile se fac experimente pe cetățeni, care sunt primiți ba cu programări, ba fără programări, ba cu număr de ordine, ba pe liste, diplomații din conducerea Ambasadei își continuă „sejurul” prelungit cu un an la Madrid.

Deși trăim în secolul 21 și serviciile consulare sunt foarte profitabile, având în vedere prețurile nesimțite în schimbul cărora sunt prestate, este mai ușor să câștigi la loterie decât să prinzi legătura prin telefon cu Secția Consulară de la Madrid.

Problema serviciilor consulare de la Madrid este însă doar a contribuabililor, pentru că Ministerul Afacerilor Externe nu se sinchisește nici de plângerile cetățenilor, nici de problemele lor. De ani de zile se discută despre problemele legate de repatrierea cadavrelor românilor decedați în accidente de muncă sau de trafic, despre lipsa de informare în legătură cu serviciile consulare și cu orice are legătură cu procedurile adminsitrative din România, dar totul rămâne la nivel de discuții atunci când e vorba de autoritățile române.

Ambasada de la Madrid există doar pentru că îndeplinește misiuni diplomatice pe relația România – Spania, însă nici acolo nu înregistrează prea multe succese. Pe linie diplomatică, poate că dacă ar fi existat mai mult interes la nivelul MAE, nu am fi avut „privilegiul” de a suporta un moratoriu de 2 ani privind accesul pe piața muncii spaniole. De câțiva ani de zile, Ambasada României de la Madrid se laudă cu relațiile excelente care există cu autoritățile spaniole, dar care nu depășesc de fapt simple amabilități diplomatice.

De aproape un an se vorbește de marele parteneriat strategic între România și Spania, care ar trebui semnat cât de curând. Între timp, Zapatero are alte obligații, iar România nu se află prea sus pe lista de priorități a Guvernului Spaniei, din motive lesne de înțeles.

Ministerul Afacerilor Externe habar nu are ce să facă pentru românii din străinătate și tratează tema comunităților din străinătate cu populism și declarații diplomatice fără continuitate. În concluzie, comunitatea nu există și presa românească este evitată și adesea trimisă la plimbare.

De altfel, o preocupare importantă a conducerii MAE pare să fie în ultima vreme facilitarea procedurii de acordare a cetățeniei române cât mai multor cetățeni originari din Basarabia, care se află în diaspora. Cu siguranță că nu poate fi vorba de vreun scop electoralist în această manevră, mai ales că ministrul de Externe se pregătește să fie candidat la Președinție.

În astfel de condiții este normal ca la Madrid, problemele românilor plătitori de impozite să rămână pe planul doi, pentru că dacă MAE ar fi dorit să îmbunătățească serviciile consulare nu ar fi făcut angajări pe timp de criză și nu ar fi inclus în rândul funcționarilor din consulat persoane lipsite de o pregătire specifică, luate cu arcanul fie din rândul acreditaților la Cotroceni sau a băgătorilor de seamă ai comunității asociațiilor fără membri.

Una peste alta, MAE își poate permite să plătească chiar și pe vremuri de criză o chirie „diplomatică” pe măsură, în cunoscuta zonă de vile de lux din La Moraleja, în timp ce instituția rămâne la fel de opacă ca fațada de sticlă sub care se ascunde.