Ministerul Afacerilor Externe a organizat joi, 6 octombrie 2022, în parteneriat cu Comitetul Olimpic și Sportiv Român (COSR), conferința cu tema „Impactul războiului din Ucraina asupra sportului”. Conferința s-a derulat în format hibrid și a încheiat seria evenimentelor asociate Cupei MAE.
În cadrul conferinței, vorbitori au fost Andrei Novac, secretar de stat pentru relația cu Institutul Cultural Român și politici culturale din Ministerul Afacerilor Externe, Mihai Covaliu, președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român (COSR), Andriy Chesnokov, ministru adjunct pentru tineret și sport al Ucrainei pentru integrare europeană, Radu Antohi, subsecretar de stat în cadrul Ministerului Sportului, Ihor Prokopchuk, ambasadorul Ucrainei în România, alături de fotojurnalistul Vadim Ghirdă, sportivii Răzvan Raț și Anastasia Pidpalova, precum și managerul de politici publice și responsabilitate socială al Federației Române de Fotbal, Florin Șari.
În contextul actual, marcat de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, conferința moderată de Andrei Țărnea, director general pentru comunicare si diplomație publică în cadrul MAE român, a oferit o perspectivă multiplă, instituțională și personală a paneliștilor, în ceea ce privește consecințele războiului asupra mișcării sportive, punând în evidență importanța valorilor sportive universale și a spiritului olimpismului. Totodată, evenimentul a reflectat, în mod simbolic, o parte dintre eforturile și acțiunile derulate de România în sprijinul Ucrainei de-a lungul acestui an și a reliefat experiențele prin care au trecut sportivii din Ucraina și România.
În intervenția sa, secretarul de stat Andrei Novac a subliniat că România continuă să condamne, în cei mai fermi termeni posibili, așa cum a făcut-o începând cu data de 24 februarie, agresiunea nejustificată și neprovocată a Rusiei asupra Ucrainei, subliniind valențele sportului ca factor de coeziune și evidențiind spiritul de solidaritate al societății românești în acest context. La rândul său, președintele COSR Mihai Covaliu a reiterat sprijinul necondiționat acordat de România sportivilor din Ucraina, arătând că sportul este cel mai bun ambasador al acestor vremuri, capabil să treacă dincolo de rațiuni și decizii injuste și ilegale, accentuând în același timp ideea că solidaritatea și spiritul olimpismului reprezintă vectorul comun în depășirea acestui moment de criză, singurul în măsură să doboare zidurile ridicate de națiuni.
Finalul conferinței a prilejuit decernarea premiilor Cupei MAE, eveniment de tradiție al Ministerului Afacerilor Externe, aflat la cea de-a XVIII-a ediție, care promovează diplomația sportivă și a cărei organizare s-a bucurat de succes și de apreciere de-a lungul timpului, atât în rândul corpului diplomatic acreditat la București, cât și în rândul diplomaților din Centrala MAE.
Sursa: Conferința cu tema „Impactul războiului din Ucraina asupra sportului“