Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a susținut vineri, 1 iulie 2022, alături de senatorul american Roger Wicker, membru al Congresului SUA, o conferință de presă la finalul reuniunii “Black Sea Security Summit”, organizată de Comisia Congresului SUA pentru Securitate și Cooperare în Europa (Comisia Helsinki), la Constanța.

Inițiativa Comisiei Helsinki de a organiza reuniunea “Black Sea Security Summit” a survenit în contextul deteriorării semnificative a situației de securitate în regiunea Mării Negre, ca rezultat al agresiunii militare a Federației Ruse împotriva Ucrainei. Obiectivul Comisiei Helsinki a fost de a atrage atenția asupra evoluțiilor îngrijorătoare din regiune, cu impact negativ semnificativ, pe multiple planuri, pentru întreaga comunitate internațională. Tematica abordată în cadrul reuniunii a vizat răspunsul comunității internaționale la războiul ilegal și nejustificat dus de Federația Rusă împotriva Ucrainei și importanța Mării Negre pentru securitatea euroatlantică în ansamblul său.

La finalul reuniunii, ministrul Bogdan Aurescu a adresat propunerea de creare în Congresul SUA a unui Grup de sprijin pentru Marea Neagră / Black Sea Caucus, care să sprijine politicile Congresului privind securitatea la Marea Neagră. 

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a moderat cea de-a doua sesiune a reuniunii “Black Sea Security Summit”, pe tema relevanței Mării Negre pentru securitatea euroatlantică (mai multe detalii sunt disponibile aici: https://www.mae.ro/node/59047). De asemenea, intervenția ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu în deschiderea sesiunii este disponibilă, în format video, aici: https://www.mae.ro/node/59043.

 

Transmitem, mai jos, transcrierea declarațiilor ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu:

Domnule Președinte Wicker,

Stimați membri ai Comisiei Helsinki,

Am avut onoarea să co-prezidez astăzi, alături de domnul senator Roger Wicker, evenimentul intitulat “Black Sea Security Summit”, organizat de Comisia Helsinki a Congresului american.

După cum știți, Comisia Helsinki este înființată încă din 1976, pentru a monitoriza respectarea Actului final de la Helsinki, din 1975, documentul care a stat la baza înființării Conferinței și, apoi, Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa și care include și celebrul Decalog al principiilor fundamentale de drept internațional.

Acest eveniment a dovedit, o dată în plus, importanța legăturii transatlantice, profilul geostrategic crescut al României, ca partener strategic al SUA, aliat de încredere în cadrul NATO și, în același timp, stat membru al Uniunii Europene, matur și responsabil, implicat activ la Marea Neagră.

Îi mulțumesc domnului președinte al delegației Comisiei, domnul senator Roger Wicker, pentru organizarea acestei sesiuni, care arată rolul foarte activ al membrilor Congresului SUA și al Comisiei Helsinki în dialogul privind securitatea euroatlantică.

Evenimentul de aici, de la Constanța, este o premieră pentru România și un eveniment rar întâlnit în acțiunea externă a Congresului SUA. O reuniune precedentă a avut loc în 2019, în Polonia, la Gdansk, având ca temă problematica Mării Baltice, dar, iată, astăzi discutăm despre Marea Neagră și importanța strategică a Mării Negre pentru securitatea euroatlantică.

Amintesc și faptul că ieri, la Madrid, am întâlnit o delegație consistentă, de șapte senatori americani, membri ai Grupului Senatului pentru problematica NATO, un format înființat acum 25 de ani, cu care, iarăși, am discutat așa cum am discutat și astăzi despre importanța Parteneriatului Strategic româno-american, care împlinește 25 de ani de la înființare.

Evenimentul de astăzi are loc și după un alt moment important în relația noastră bilaterală – anul trecut am marcat 10 ani de la adoptarea Declarației comune privind Parteneriatul Strategic pentru secolul XXI, dar și de la semnarea Acordului privind amplasarea sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice al Statelor Unite în România, documente pe care am avut onoarea să le negociez în numele României.

Pe lângă semnificația deosebită a aniversării unui sfert de secol de Parteneriat Strategic, discuțiile de astăzi au fost foarte importante din mai multe perspective. 

În primul rând, pentru că au reflectat sprijinul solid și bi-partizan al membrilor Congresului SUA pentru securitatea și stabilitatea regiunii Mării Negre.

În al doilea rând, au reflectat interesul particular pentru acest subiect al membrilor Congresului american, care au competențe și atribuții multiple în aprobarea inițiativelor legislative cu impact pentru prezența Statelor Unite, inclusiv pentru prezența militară a Statelor Unite în Europa.

În al treilea rând, discuțiile noastre intervin chiar după finalul Summitului NATO de la Madrid, care a fost unul istoric și care a adoptat, după cum știți deja, decizii majore pentru consolidarea posturii de descurajare și apărare pe Flancul Estic, văzută acum ca un tot unitar, de la Marea Baltică la Marea Neagră.

Acest Summit de la Madrid, așa cum spunea și Președintele Iohannis, este unul dintre cele mai importante Summituri ale Alianței în ceea ce privește rezultatele pentru România, pentru că toate obiectivele noastre strategice au fost atinse. Mă refer aici la Conceptul Strategic, care reflectă adecvat situația actuală de securitate, așa cum a solicitat România; mă refer mai ales la includerea Mării Negre ca zonă de importanță strategică pentru NATO în noul Concept Strategic.

Astăzi am discutat pe larg despre aspectele strategice legate de Marea Neagră, am insistat pentru menținerea unității transatlantice, a solidarității, a acțiunii noastre comune ca aliați în fața unei amenințări crescute a Federației Ruse, care ne afectează pe toți.

Am subliniat faptul că provocările legate de Marea Neagră trebuie tratate într-un cadru mai larg al parteneriatului transatlantic și, de asemenea, am evidențiat importanța majoră pe care o au formatele pe care România le-a propus și dezvoltat, cum ar fi București 9 și Inițiativa celor Trei Mări, care beneficiază de sprijinul Statelor Unite.

În acest context, Parteneriatul nostru Strategic are un rol distinct, iar diversificarea lui este extrem de importantă. Am discutat despre securitate energetică, am discutat despre foarte multe alte aspecte care țin de sprijinul Statelor Unite pentru securitatea regională și, de asemenea, pentru securitatea României.

Am mulțumit pentru intenția și decizia anunțate deja de Statele Unite de a spori prezența militară în România și suntem recunoscători partenerilor americani pentru această nouă confirmare a importanței pe care Parteneriatul Strategic dintre România și Statele Unite oare.

Nu în ultimul rând, am discutat despre securitatea alimentară și despre eforturile pe care România le face în acest sens și, de asemenea, despre garanțiile de securitate extinsă pe care deciziile Summitului de la Madrid le aduc pentru România și pentru ceilalți aliați de pe Flancul Estic.

Prin urmare, așa cum au reconfirmat-o discuțiile de astăzi, Marea Neagră va rămâne o prioritate pe agenda NATO, va rămâne o prioritate pe agenda Statelor Unite și României.

Mulțumesc foarte mult și rog pe co-președintele acestei importante reuniuni de astăzi, de la Constanța, să ia cuvântul. Senator Wicker, you have the floor. 

 

Sesiune Q&A: 

Reporter: This morning, as you know, Russia again attacked a civilian area near Odesa, causing the death of over 20 people and this attack, this kind of attacks will probably continue. The Ukrainian Parliament representative, Mr. Gorashenko, asked today for more sanctions to be imposed to Russia. Can you tell us if more sanctions will be imposed and what will these be?

Roger Wicker: I would support more sanctions and, as a matter of fact, I think both Republicans and Democrats in the House and Senate have called on the Biden Administration to impose the full gamut of sanctions. This is a recommendation that the Congress can make, it’s a decision that must be made by the Administration, which of course is under the care of the Biden Administration at this point, but if there are further sanctions that can be implemented, and there are, I think there would be bipartisan support in the Congress for that, and your question points out the war crimes of Vladimir Putin and his regime attacking innocent civilians that had no strategic relevance to the war effort and these need to be responded to in the strongest way and then once this is over successfully, I hope, on the part of Ukraine, and the freedom loving peoples of the world, that these crimes will need to be dealt with by international tribunals.

Reporter: Domnule ministru știți că în această dimineață a avut loc un atac în regiunea Odesa, acolo a fost bombardat și un sanatoriu un centru de sănătate dar care aparținea a Republicii Moldova acolo erau tratați copiii bolnavi din Republica Moldova și se pare că avem și răniți și chiar un decedat. Care este opinia dumneavoastră despre acest eveniment? Mulțumesc.

Bogdan Aurescu: Noi am condamnat foarte ferm acest atac care a avut loc în acest dimineață, așa cum am condamnat toate celelalte atacuri care au fost îndreptate de către Federația Rusă împotriva civililor din Ucraina. Este încă o încălcare flagrantă a dreptului internațional umanitar, încă o încălcare flagrantă a regulilor care reglementează ducerea războiului, desfășurarea ostilităților, pentru că dreptul internațional umanitar interzice ca civilii să fie ținte ale atacurilor militare, interzice ca obiectivele civile să fie implicate în ostilități, și din acest punct de vedere, această nefericită situație creată de încă un atac împotriva civililor nu face decât să reconfirme faptul că vorbim despre un război care este nu doar ilegal, dar este și imoral și care trebuie să ia sfârșit cât mai repede. Vom lua legătura și suntem în contact permanent, de altfel, cu colegii noștri de la Chișinău. În măsura în care putem să ajutăm în legătură cu victimele acestui atac, o vom face. Mulțumesc.

Roger Wicker: Yes, I associate myself with the remarks of the distinguished Foreign Minister with regard to the attacks on civilian targets. Let me also say that I appreciate your question, because it gives me the opportunity to emphasize a point that has been made several times during this Summit and that is that the future of Moldova is part and parcel of the Black Sea security. I have visited Chișinău and I support the aspirations of Moldova to move into the European Union and our support for the Black Sea regional Allies certainly includes support for Moldova.

Reporter: Când credeți că se va termina și în ce condiții acest război imoral, cum l-a numit domnul Aurescu mai devreme?

Roger Wicker: As I said, and as the distinguished member of the Ukrainian Parliament from Odesa pointed out, this is an issue that could go either way. It is hanging in the balance and it depends quite a bit on how our friends and allies and the NATO community the EU community and the freedom loving families of the world international order respond. We serve our constituency best when we stop Vladimir Putin’s aggression today, this year, and not let it happen five years from now, a decade from now. So really the answer to the question is it depends on very much what the countries represented in this room and our allies do in the way of response.

Reporter: Domnule Aurescu, a spus domnul Goncearenko despre pericolul imens care pândește de fapt multe națiuni care nu pot fi hrănite, chiar așa a spus, din cauza exporturilor de cereale. Ce va face România pentru a suplimenta eforturile în acest sens?

Bogdan Aurescu: După cum cunoașteți, am depus eforturi în ultima perioadă pentru a spori capacitatea României de a facilita tranzitul cerealelor ucrainene către terțe piețe. Este un lucru destul de complicat, pentru că noi până anul acesta nu am avut cereale ucrainene în tranzit, ceea ce este firesc, pentru că ele plecau direct din porturile ucrainene, mai ales din portul Odesa către terțe destinații. Vom continua să facem demersuri și sunt convins că toate autoritățile române care au atribuții în acest în acest domeniu vor continua să facă demersuri pentru creșterea capacităților de tranzit și, în același timp, sprijinim toate inițiativele de la nivel internațional pentru a putea a găsi soluții alternative, inclusiv, dacă va fi posibil, pentru deblocarea portului Odesa, deși trebuie să mărturisesc aici că sunt mai degrabă rezervat cu privire la posibilitatea ca portul să fie deschis sau să fie deminat, sau să fie utilizat din nou pentru transportul de cereale, din rațiuni evidente, de ordin militar. Însă această situație rămâne pe agenda de preocupări prioritară a comunității internaționale, ea se discută în toate formatele în care pot să fie identificate soluții, se discută și în context NATO, se discută și în context european, se discută și în context ONU, sunt eforturi care se fac de către diverse state, și România va fi parte integrantă, ca și până acum, a acestor eforturi. În măsura în care putem ajuta, vom ajuta.

Roger Wicker: Let me say this to Vladimir Putin, and I know some of his agents are certainly listening to this hearing today: this war against freedom, this war against your Ukrainian neighbours needs to stop and it needs to stop today! But Mr Putin, if you must continue the war, please understand that the food crisis is a matter of now the developed countries in the world having to take food away from the hungry to give it to the starving and you, Mr. Putin, are going to be responsible for the death of millions and millions of innocent human beings around the world because you continue this blockade of needed food to the rest of the world. So stop the war at this point! But if you must keep fighting, at least work with the civilized world to get food to people who have no responsibility at all for what is transpiring now in this region of the country. I think maybe that probably needs to conclude our press conference. We want to thank the press and we understand the value of an open discussion. So thank you very, very much and once again, Mr. Minister, we are most grateful for your co-chairmanship of this and for your assistance in so many ways.

Bogdan Aurescu: Domnule senator, vă mulțumesc și eu, la rândul meu. Sper din toată inima ca această audiere să aibă efecte în plan practic, în ceea ce privește întărirea cooperării noastre pentru Marea Neagră și pentru securitatea regională. Sper din toată inima că propunerea pe care am făcut-o, de a crea un grup de sprijin pentru Marea Neagră, un Black Sea Caucus, va fi gândită de către dumneavoastră. Cred că va rămâne ca reper pentru această întâlnire foarte importantă de aici, de la Constanța, la doar o zi după ce Summitul NATO s-a terminat cu decizii istorice și urez mult succes tuturor celor care sunt implicați în acest efort. Vă mulțumesc!

 

 

Sursa: Conferința de presă susținută de ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu, la finalul reuniunii “Black Sea Security Summit”, organizată de Comisia Congresului SUA pentru Securitate și Cooperare în Europa