Secretarul de stat pentru afaceri globale şi strategii diplomatice Cornel Feruţă a avut marți, 8 februarie 2022, consultări politico-diplomatice în format videoconferință cu subsecretarul de stat pentru relaţii bilaterale şi ASEAN în cadrul Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Filipine, Maria Theresa P. Lazaro. A fost primul contact la acest nivel, după întrevederea reprezentanţilor ministerelor de externe român şi filipinez în marja Reuniunii Asia Europa (ASEM) din anul 2017.
Discuțiile dintre cei doi oficiali au evidenţiat potențialul semnificativ al relațiilor dintre România şi Republica Filipine, precum și angajamentul ambelor părți pentru intensificarea eforturilor în vederea concretizării cooperării pe noi coordonate, ajustate priorităților bilaterale concrete și noului context global. A fost salutat momentul aniversar prilejuit de celebrarea, în 2022, a semicentenarului relațiilor bilaterale. Cele două părți au convenit că acest reper, care coincide şi cu instalarea unei noi echipe diplomatice la Ambasada României la Manila, marchează începutul unei redinamizări a schimburilor bilaterale pe diverse paliere: în planul relațiilor interumane și sociale, cu precădere pe linia forței de muncă, în plan economic și în plan cultural, pe fondul unui interes reciproc din ce în ce mai aprofundat în acest sens. Partea română a reliefat expertiza în aria securității cibernetice, inclusiv prin prisma găzduirii la București a viitorului Centru al UE în domeniu. De asemenea, a evidențiat disponibilitatea de cooperare în gestionarea situațiilor de urgență și a dezastrelor naturale, România beneficiind de unul dintre cele mai eficiente instrumente instituționale în materie la nivelul UE (prin Departamentul pentru Situații de Urgență).
Cei doi demnitari au salutat buna cooperare româno-filipineză în plan multilateral, trecând în revistă oportunitățile oferite de diverse foruri și platforme regionale pentru intensificarea relațiilor bilaterale: relațiile UE-ASEAN (Association of South-East European Nations), platforma ASEM, noua Strategie UE pentru cooperare în regiunea indo-pacifică. În context, a avut loc un schimb de vederi cu privire la evoluțiile recente din zonele respective de vecinătate, fiind constatat consensul părților în ce privește importanța prezervării ordinii internaționale bazate pe reguli și a respectării depline a dreptului internațional.