Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a avut joi, 18 august 2022, consultări politice cu ministrul afacerilor externe din Republica Cehă, Jan Lipavský, cu prilejul vizitei efectuate la Praga.
Consultările au avut loc pe fondul exercitării de către Cehia, în semestrul doi al anului 2022, a Președinției Consiliului UE, prezentând oportunități suplimentare pentru o coordonare sporită, promovare și sprijin reciproc ale unor poziții si inițiative pe dosare de interes comun.
Discuțiile celor doi miniștri au vizat de asemenea perspectivele de aprofundare a dialogului politico-diplomatic bilateral, precum și de consolidare a cooperării sectoriale cu Republica Cehă, în domenii de interes comun.
Cu privire la relațiile economice bilaterale și în contextul în care nivelul schimburilor comerciale între România și Republica Cehă a atins în anul 2021 nivelul de 5,1 miliarde de euro, cel mai înalt înregistrat până în prezent, părțile au subliniat atât necesitatea diversificării exporturilor reciproce, cât și rolul important al investițiilor bilaterale. În plan sectorial, au fost subliniate o serie de domenii de interes pentru ambele părți, precum energie, transport și logistică, turism, agricultură.
Totodată, cei doi miniștri au evocat obiectivele comune la nivel european, în contextul Președinției cehe a Consiliului UE, și NATO, ca urmare a Summitului de la Madrid și în perspectiva ministerialei de externe NATO, pe care o va găzdui România în luna noiembrie a acestui an. În acest context, cele două părți au discutat, cu prioritate, impactul multidimensional al agresiunii armate a Rusiei împotriva Ucrainei. Astfel, cei doi au realizat un schimb cuprinzător de opinii cu privire la situația de securitate regională, situația refugiaților ucraineni și impactul asupra altor domenii cheie, precum securitatea alimentară și securitatea energetică.
Au fost abordate, de asemenea, subiecte de actualitate de pe agenda europeană, inclusiv din perspectiva intereselor României și a priorităților Președinției cehe a Consiliului UE, omologul ceh reconfirmând în dialogul cu ministrul Aurescu susținerea activă și fermă a țării sale pentru aderarea României la spațiul Schengen. De asemenea, cei doi șefi ai diplomațiilor au convenit promovarea comună a unui proces de reflecție la nivelul Uniunii Europene în ceea ce privește viitorul Parteneriatului Estic.
La finalul consultărilor, ministrul Bogdan Aurescu și ministrul Jan Lipavský au susținut o conferință comună de presă.
Transmitem, mai jos, transcrierea declarațiilor de presă ale ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu:
Bună ziua! Mulțumesc foarte mult, dragă Jan, pentru primirea călduroasă și pentru discuțiile foarte bune pe care le-am avut astăzi. Mă bucur să mă aflu la Praga, o capitală europeană importantă, încărcată de istorie și de simbolistică.
Așa cum ai spus, este prima vizită bilaterală după mai bine de opt ani [la nivel de ministru al afacerilor externe] și cred că e foarte important că, astfel, marcăm un moment-cheie: relansarea, redinamizarea relațiilor noastre bilaterale. Dar, în același timp, e o vizită foarte importantă pentru coordonarea pozițiilor noastre pe dosare cheie la nivel european, la nivel regional, la nivel internațional, în gestionarea unor provocări geopolitice complexe. Am avut discuții foarte bune și vreau să îți mulțumesc, dragă Jan, pentru ospitalitate și pentru atmosfera foarte prietenească în care s-au desfășurat consultările bilaterale.
Vizita are loc într-un context, de asemenea, foarte relevant, și anume acela al Președinției pe care o exercită Cehia la Consiliul Uniunii Europene. Deci am avut, într-adevăr, o discuție foarte aprofundată pe dosare foarte importante, de actualitate, la nivel european. Îmi exprim și cu acest prilej susținerea deplină a României pentru obiectivele pe care le-a asumat Republica Cehă în acest mandat, în acest semestru, care reprezintă, de fapt, o perioadă extrem de dificilă, nu numai la nivel european, ci și la nivel internațional, în general. De asemenea, am discutat în detaliu despre modalitățile de gestionare a impactului multidimensional pe care îl are agresiunea militară ilegală și nejustificată a Rusiei împotriva Ucrainei.
Și, bineînțeles, am abordat căile de dezvoltare a relației noastre bilaterale. Relațiile noastre sunt foarte bune, sunt fundamentate pe o legătură tradițională de prietenie, de solidaritate între cele două popoare, pe similitudinea obiectivelor noastre de politică externă și de securitate, pe valori comune pe care le promovăm împreună – care se referă la democrație, la drepturile omului, la statul de drept – și, de asemenea, evident, obiective comune care decurg din apartenența noastră la Uniunea Europeană și la NATO.
Așa cum spuneai, dragă Jan, caracterul special al relațiilor noastre se bazează pe o serie de repere istorice importante, cum ar fi apartenența comună la „Mica Antantă”, în perioada interbelică, contribuția României la eliberarea Cehoslovaciei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, neparticiparea țării noastre la invazia Cehoslovaciei de către unii membri ai Pactului de la Varșovia, precum și susținerea noastră reciprocă în procesul de tranziție democratică. Avem, astfel, premise foarte solide pentru redinamizarea și intensificarea cooperării noastre în plan bilateral, regional și european și am convenit, astăzi, să dăm un impuls nu doar dialogului nostru politico-diplomatic, nu doar vizitelor la nivel atât de ministru, cât și la nivel mai înalt, cât și în ceea ce privește contactele la nivel sectorial.
De altfel, în planul cooperării economice, mă bucur să constat că există schimburi în creștere. Anul trecut am avut un volum record de 5,1 miliarde de euro, cu aproape 16% mai mult decât în 2020 și am constatat că și în primele luni ale acestui an avem, în continuare, o creștere în schimburile noastre față de anul anterior. De asemenea, trebuie să discutăm modalități de a promova mai mult investițiile noastre reciproce, mai ales investițiile românești în Republica Cehă.
Avem, așa cum ai spus, o reală punte de legătură între noi, e vorba despre minoritatea cehă din România, care se bucură de întreg sprijinul statului român pentru prezervarea limbii, culturii și tradițiilor cehe. De asemenea, există o comunitate de români tot mai numeroasă în Republica Cehă, aproximativ 50.000 de persoane, care sunt bine integrate, care aduc valoare în societatea țării gazdă și în relațiile dintre țările noastre.
Există oportunități semnificative în ceea ce privește energia, în ce privește transportul de mărfuri, în ce privește cooperarea în domeniul turismului, domeniul agriculturii, al securității alimentare și cred că este important ca, la nivelul ministerelor de resort, toate aceste oportunități să fie fructificate.
Sigur, am discutat, după cum spuneam, aprofundat, despre impactul crizei din Ucraina, creată de Federația Rusă, și am salutat și susținut poziția principială și prioritară acordată de Președinția cehă a Consiliului Uniunii Europene acestui conflict, reconfirmând susținerea noastră, a tuturor, pentru încetarea agresiunii, pentru integritatea teritorială a Ucrainei, pentru acordarea în continuare de asistență umanitară – și nu numai – și toate eforturile concrete în sensul reconstrucției post-conflict. Am prezentat experiența și eforturile României, ca stat care se află în prima linie și care are cea mai lungă frontieră a unui stat al Uniunii Europene cu Ucraina, în ceea ce privește sprijinul acordat refugiaților ucraineni, care se apropie de cifra de 2 milioane de persoane care au trecut frontiera României. De asemenea, am discutat despre eforturile pe care le-am întreprins pentru a facilita tranzitul de cereale ucrainene. Exprim și cu această ocazie interesul nostru de a sprijini reconstrucția post-conflict a Ucrainei.
La rândul meu, am salutat și salut și cu acest prilej eforturile pe care Cehia le-a făcut pentru sprijinirea Ucrainei și pentru găzduirea unui mare număr de refugiați ucraineni.
Tot în acest context am vorbit și despre Republica Moldova, despre provocările cu care se confruntă acest stat – probabil statul [vecin] cel mai afectat de războiul dus de Rusia împotriva Ucrainei – și am subliniat importanța sprijinului pentru parcursul european al acestei țări, pentru traversarea cu bine a crizelor multiple cu care se confruntă Republica Moldova. Și, de asemenea, am subliniat importanța de a sprijini realizarea reformelor care sunt necesare pentru aderarea la Uniunea Europeană, pornind de la obiectivele care au fost stabilitate în Opinia Comisiei din 17 iunie, prin care s-a propus acordarea statutului de stat candidat. Și, evident, un rol important revine și Republicii Cehe, în calitate de Președinție a Consiliului Uniunii Europene în acest semestru. De asemenea, am mulțumit pentru sprijinul acordat de partea cehă Platformei de Sprijin pentru Republica Moldova, care este co-prezidată de România, de Germania și Franța, ultima reuniune fiind găzduită de mine, la București, pe 15 iulie.
De asemenea, am discutat astăzi și despre importanța Parteneriatului Estic și sunt bucuros că am convenit împreună să acționăm, să ne reunim eforturile pentru a promova un proces de reflecție la nivelul Uniunii Europene în ceea ce privește viitorul Parteneriatului Estic, care este foarte important atât în ce privește sprijinul acordat pentru reforma pe care statele candidate la Uniunea Europeană, Ucraina și Republica Moldova, trebuie să o întreprindă, dar și pentru a sprijini în continuare Georgia, care este un stat care a obținut recunoașterea perspectivei europene. Și celelalte state din Parteneriatul Estic trebuie să fie susținute și cred că Parteneriatul Estic merită să își reîmprospăteze abordarea și, eventual, să găsească noi proiecte, noi instrumente pentru a-și atinge obiectivele.
Am discutat – evident – și despre NATO și importanța implementării deciziilor Summitului de la Madrid, mai ales din perspectiva aplicării hotărârilor legate de consolidarea posturii de descurajare și apărare pe Flancul Estic și am apreciat contribuțiile Cehiei pe Flancul Estic. Am discutat, în acest cadru, și despre cum să aniversăm cei 20 de ani de la importantul, istoricul Summit de la Praga din 2002, la care România, împreună cu alți șase aliați, a fost invitată să se alăture Alianței Nord-Atlantice, mai ales în contextul în care, la sfârșitul lunii noiembrie, voi găzdui la București reuniunea ministerială de externe a NATO, una foarte importantă, pentru că este prima reuniune care va discuta despre implementarea deciziilor Summitului de la Madrid. Cu acel prilej, vom sărbători și cei 20 ani de la Summitul de la Praga.
Am vorbit despre importanța Formatului B9, pe care și colegul meu a amintit-o.
Am discutat despre susținerea noastră pentru extinderea Uniunii Europene, pentru viitorul Europei, despre care sunt soluțiile pe care le putem avea în vedere pentru a promova în continuare rezultatele Conferinței privind viitorul Europei.
De asemenea, am discutat – foarte important – despre aderarea României la Spațiul Schengen. Aș dori să îi mulțumesc domnului ministru pentru susținerea puternică pe care Republica Cehă o acordă realizării acestui obiectiv foarte important al României. Am prezentat în detaliu stadiul pregătirilor noastre pentru aderarea României la spațiul Schengen, un obiectiv care, repet, este legitim și important pentru noi, pentru că deja îndeplinim toate criteriile în acest sens, de mai multă vreme, și sperăm să putem avansa pe durata Președinției cehe a Uniunii Europene. De altfel, măsurile pe care România le-a luat pentru gestionarea situației de la frontiera externă a Uniunii, pe fondul conflictului din Ucraina, arată încă o dată că țara noastră este un furnizor de securitate pentru întreaga Uniune și că aplică, în mod eficient, standardele de aderare la spațiul Schengen.
Nu în ultimul rând, vreau să mulțumesc domnului ministru pentru că a acceptat invitația mea de a participa, chiar și virtual, la Reuniunea Anuală a Diplomației Române, care va avea loc la începutul lunii septembrie.
Încă o dată, mulțumesc foarte mult pentru ospitalitate, pentru discuțiile foarte substanțiale, foarte deschise, foarte prietenoase dintre noi și între delegațiile noastre și sunt convins că vom avea foarte multe ocazii pentru a aprofunda acest dialog, pentru a duce mai departe relația noastră, la un nivel superior de dezvoltare și de profunzime. Mulțumesc încă o dată.