Secretarul de stat pentru relații interinstituționale Janina Sitaru a prezidat marți, 13 septembrie 2022, întâlnirea de lucru interinstituțională având ca temă predarea limbii și civilizației românești pentru românii din străinătate prin intermediul proiectului „Limbă, cultură și civilizație românească” (LCCR).
În deschiderea reuniunii organizate la inițiativa Ministerului Afacerilor Externe, secretarul de stat a făcut o trecere în revistă a contextelor diferite în care sunt oferite aceste cursuri în statele membre ale Uniunii Europene, punctând atât realizările, cât și impedimentele care au apărut în desfășurarea proiectului gestionat de către Institutul Limbii Române.
Numărul mare de copii români născuți în afara granițelor țării, precum și existența a numeroase solicitări pentru înființarea de grupe suplimentare sunt argumente importante pentru intensificarea eforturilor conjugate ale diferitelor instituții ale statului român de a consolida cadrul legislativ și financiar existent pentru organizarea acestor cursuri.
De asemenea, secretarul de stat a subliniat importanța consolidării dialogului interinstituțional pentru urmărirea, susținerea și promovarea cursurilor de limbă, cultură și civilizație românească în afara țării, precum și nevoia unei mai bune coordonări între diferitele instituții care au în coordonare diferite componente ale organizării cursurilor.
„Pentru comunitățile românești din diaspora, limba este elementul principal de păstrare și consolidare a identității naționale, precum și un important factor de coeziune. Ministerul Afacerilor Externe numără între prioritățile sale facilitarea studiului limbii române în comunitățile românești și în mediile academice de peste hotare și am convingerea că, printr-o eficientă coordonare interinstituțională, vom contribui împreună la o mai bună promovare a culturii și a valorilor noastre în lume”, a declarat secretarul de stat Janina Sitaru.
Reuniunea s-a bucurat de participarea președinților comisiilor parlamentare pentru învățământ din Senat și Camera Deputaților, Monica Anisie și Natalia Intotero, a consilierului de stat pentru relația cu românii din afara granițelor din cadrul Administrației Prezidențiale, Sandra Pralong, a secretarului de stat pentru românii de pretutindeni, Gheorghe Cârciu, secretarilor de stat din cadrul Ministerului Educației Florian Lixandru și Antoaneta Bolchiș, directorului Institutului Limbii Române, Daiana Cuibus, și a altor reprezentanți ai instituțiilor cu atribuții în acest domeniu.
Informații suplimentare:
Cursul de „Limbă, cultură și civilizație românească” (LCCR), destinat copiilor din diaspora românească din țările Uniunii Europene, este gestionat de Institutul Limbii Române în baza HG nr. 454/2008. Cursul este predat în prezent în șase state membre ale Uniunii Europene: Belgia, Franța, Italia, Irlanda, Portugalia și Spania. Structurat pentru toate nivelurile de învățământ, în acord cu forma de organizare din statul respectiv, cursul a reunit, în anul școlar 2021-2022, un număr de 11.116 de copii cu vârste între 3 și 18 ani, organizați în 831 de grupe.