Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a participat joi, 7 aprilie 2022, la evenimentul dedicat inaugurării biroului din Bruxelles al think-tank-ului GLOBSEC, ca vorbitor principal (keynote speaker), în cadrul dezbaterii dedicate securității europene. Evenimentul a avut la loc în marja reuniunii miniștrilor afacerilor externe din statele membre NATO, desfășurată la Cartierul general al NATO de la Bruxelles.

Dezbaterea, cu titlul „European Security in Uncertain Times”, i-a mai avut drept vorbitori pe Ivan Korčok, ministrul afacerilor externe al Republicii Slovace, Jan Lipavský, ministrul afacerilor externe al Republicii Cehe, și Eva-Maria Liimets, ministrul afacerilor externe al Republicii Estone.

Cei patru miniștri de externe din state membre NATO aflate pe Flancul Estic al Alianței au dezbătut unitatea europeană și transatlantică în materie de securitate și apărare, modalități concrete de creștere a sprijinului acordat Ucrainei pentru contracararea agresiunii ruse, precum și modalitățile de consolidare a valorilor democratice.

În cadrul intervenției sale, ministrul Bogdan Aurescu a prezentat o analiză cu privire la modurile în care actuala situație de securitate din Ucraina afectează securitatea europeană și euroatlantică, precum și spațiul de valori european, fiind un atac direct asupra valorilor și principiilor promovate de Europa în plan global, respectiv asupra ordinii internaționale bazate pe reguli. Acest aspect se constituie într-o realitate strategică profund schimbată, Federația Rusă fiind în prezent o amenințare directă în vecinătatea UE și a NATO, în contradicție profundă cu normele de drept internațional. În acest context, după cum a subliniat ministrul Bogdan Aurescu în cadrul dezbaterii, acest fapt reclamă necesitatea regândirii poziționării strategice a Alianței în regiune.

Astfel, ministrul de externe a subliniat urgența adaptării rapide a NATO la noua realitate de securitate, prin regândirea posturii de apărare și descurajare pe Flancul Estic al Alianței și implementarea rapidă a deciziilor liderilor NATO la Summitul extraordinar din 24 martie, în special a celor privind înființarea de Grupuri de Luptă în România, Bulgaria, Ungaria și Slovacia, în scopul unei abordări integrate și coerente asupra posturii Aliate pe Flancul Estic, de la nord la sud. De asemenea, a evocat importanța transformării și adaptării accelerate a posturii NATO pe Flancul Estic, inclusiv în spiritul resetării fundamentelor acestei posturi a Alianței, având în vedere că circumstanțele sunt profund schimbate față de momentul în care a fost adoptată.

În plus, ministrul român s-a referit la pregătirile pentru Summitul NATO de la Madrid, din luna iunie, în cadrul căruia se va adopta un nou Concept Strategic al Alianței, care, din perspectiva României, trebuie să reflecte elemente precum: necesitatea accelerării adaptării NATO la noua realitate strategică, consolidarea pe termen lung a posturii de descurajare și apărare a Alianței, dezvoltarea capabilităților necesare pentru a menține o astfel de postură. De asemenea, în context, șeful diplomației române s-a referit la necesitatea de sprijini în mod consistent reziliența strategică a partenerilor din regiune. 

În ceea ce privește sprijinul acordat Ucrainei la nivel european, ministrul român s-a referit la numeroasele măsuri adoptate în acest sens, în special cele de ordin umanitar.

Totodată, ministrul Bogdan Aurescu a evocat sprijinul acordat de România în contextul crizei din Ucraina, prin primirea a aproape 700.000 de refugiați ucraineni și găzduirea a aproximativ 10% dintre aceștia pe teritoriul României și acordarea de sprijin pentru integrare pe termen mediu în țara noastră. De asemenea, s-a referit la ajutorul umanitar acordat prin intermediul hub-ului umanitar operaționalizat la 9 martie, la Suceava.

 

 

Sursa: Intervenția ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu, în calitate de keynote speaker, la dezbaterea GLOBSEC cu tema „Securitatea europeană în vremuri nesigure” („European Security in Uncertain Times”)