Captură video:  http://www.mae.ro/node/58329

Transcript:

Realizator: Alături de noi, şi îi mulţumesc foarte mult pentru asta, este ministrul de externe Bogdan Aurescu. Bună ziua, domnule ministru!

Bogdan Aurescu: Bună ziua! Mă bucur să fiu alături de dumneavoastră. 

Realizator: Înțelegem că în aceste momente există o Conferință internațională, o să am mai multe întrebări pentru dumneavoastră, dar vreau să pornim de la acest lucru, pentru că este extrem de important, o Conferinţă internaţională menită să stimuleze sprijinul pentru Republlica Moldova. Ce se întâmplă în aceste momente la Berlin? Şi, de asemenea, în ce constă acest sprijin pentru Republica Moldova?

Bogdan Aurescu: Este vorba despre o iniţiativă pe care am avut-o împreună cu Franța și cu Germania. Şi, de altfel, Conferința pe care am organizat-o împreună cu Franța și Germania, astăzi, la Berlin, este o inițiativă comună a României și a celor două state, pentru a lansa o Platformă de Sprijin pentru Republica Moldova, care, pe de o parte, să adune donații internaționale pentru a sprijini Republica Moldova în efortul de a face față valului de refugiați cu care se confruntă, pentru că Republica Moldova este unul dintre statele cu cel mai mare număr de refugiaţi pe cap de locuitor dintre toți vecinii Ucrainei; îS al doilea rând, pentru a sprijini eforturile de remediere a vulnerabilităților legate de securitatea energetică a Republicii Moldova, și, nu în ultimul rând, pentru a ajuta Republica Moldova să facă față situației economice, care a fost agravată de conflictul din Ucraina. Trebuie să știm faptul că Republica Moldova exporta o serie de produse agricole, care erau foarte importante pentru economia Republicii Moldova, în pieţele din Ucraina, din Rusia şi din Belarus, care acum nu mai sunt accesibile. Toate aceste crize care s-au suprapus în Republica Moldova împiedică în același timp Guvernul din Republica Moldova să continue procesul de reforme, care este foarte important, pentru că este obiectivul principal al Guvernului de la Chișinău și al Președintelui Republicii Moldova. Inițiativa noastră, pe care am pus-o în aplicare astăzi la Berlin, a dat rezultate şi avem deja aproape 400 de milioane de euro în asistenţă financiară sau în natură, care au fost promise de către statele participante. Au fost 47 de delegaţii, 33 de delegaţii în persoană care au participat astăzi la Berlin. Iar în numele României, astăzi, am anunţat un nou sprijin financiar direct pentru bugetul Republicii Moldova, în valoare de 10 milioane de euro.

Realizator: Şi înţelegem că acest sprijin este inclusiv nerambursabil, domnule ministru.

Bogdan Aurescu: Este un sprijin nerambursabil. Este un grant, care se adaugă grantului de 100 de milioane de euro care a fost convenit deja la Ședința comună de Guvern, prin intermediul acelui acord care a fost semnat de către Prim-ministrul României, domnul Ciucă, și doamna Prim-ministru Gavrilița, care, de altfel, a fost și astăzi prezentă cu noi la Berlin. Deci, putem spune că această inițiativă a României, Germaniei şi Franței a dat rezultate. Iar o conferință de follow-up la conferința de astăzi de la Berlin va avea loc la București, peste câteva luni – au convenit astăzi toți participanții – pentru a continua acest proces. Există nu doar intenția aceasta de a aduna bani sau sprijin în natură sau sprijin prin relocarea de refugiați din Republica Moldova, este și o altă dimensiune, care e foarte importantă, și anume, aceea de a furniza expertiză pentru reforma din Republica Moldova, și de aceea conferinţa a organizat cinci grupuri de lucru, pe câteva domenii foarte importante – refugiaţi, managementul frontierelor, energie, economie şi finanţe. Prin urmare, sunt o serie de dimensiuni foarte importante, la care se adaugă lupta anticorupţie – un grup de lucru pe care România îl co-prezidează împreună cu Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.

Realizator: Este extrem de important ce se întâmplă…

Bogdan Aurescu: … un proces care, de fapt, s-a lansat astăzi, la Berlin şi pe care îl vom continua.

Realizator: În aceste momente, în ceea ce priveşte Republica Moldova, este o zonă, în aceste momente, de securitate, inclusiv Preşedintele Maia Sandu vorbea despre vulnerabilităţile Republicii Moldova. O să vă rog, domnule ministru, tocmai pentru că este în acest context, să rămâneţi câteva minute alături de noi, vreau să vedem ce a spus ieri şi Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, şi iată cât de importantă este această Conferinţă, având în vedere toate avertismentele care vin faţă de Republica Moldova. Iată ce spune Volodimir Zelenski.

 

Volodimir Zelenski: Doamnelor şi domnilor, mare popor român, noi, împreună, trebuie să-i oprim pe aceşti deplasaţi, care sunt obişnuiţi să nu răspundă pentru nimic şi, prin urmare, cred că li se va permite orice. Noi, împreună, trebuie să-i oprim pe cei care vor un genocid în Europa. De ce trebuie să facem asta împreună? Pentru că fiecare dintre voi îşi dă seama că Ucraina nu este ţinta finală a agresiunii ruseşti. Trupele ocupante încearcă, cu încăpăţânare, să treacă de trupele noastre din Mikolaiv ca să ocupe Odesa. Iar de la Odesa e doar un pas până-n Moldova.

 

Realizator: Ce informaţii sunt în acest moment, domnule ministru, având în vedere evoluţiile situaţiei de securitate din regiunea Mării Negre? Înţeleg că s-a discutat inclusiv despre asta la această Conferinţă.

Bogdan Aurescu: Eu am auzit doar ceea ce a spus Preşedintele Zelenski, eu nu vă urmăresc pe ecran, prin urmare, având în vedere că cunoştinţele mele de ucraineană s-au mai redus din momentul în care negociam delimitarea spaţiilor maritime cu Ucraina, nu am putut să ştiu exact ceea ce a spus Preşedintele Zelenski.

Realizator: Iertaţi-mă. O să vă menţionez eu imediat ce a spus Volodimir Zelenski. Spunea aşa Preşedintele Ucrainei, că Rusia este posibil să nu se oprească în Ucraina şi, mai ales, dacă se atinge Odesa, atunci este foarte aproape de Republica Moldova. Dar în acest context întrebam despre evoluţiile din ultimele zile, care sunt ultimele informaţii pe care le aveţi, domnule ministru, în legătură cu situaţia de securitate la Marea Neagră?

Bogdan Aurescu: Am primit astăzi şi această întrebare, aici, la Berlin, la conferinţa de presă de după Conferinţa pe care am coprezidat-o împreună cu omologii mei german şi francez, împreună cu premierul Republicii Moldova. Am arătat că, în acest moment, nu există semne care să indice vreun posibil atac faţă de Republica Moldova sau o destabilizare directă a Republicii Moldova din punct de vedere securitar. În ceea ce privește situația de securitate în general din Ucraina, constatăm că există această așa-numită retragere a Federației Ruse din anumite zone, care, cel mai probabil, conform surselor care sunt la dispoziția noastră, se referă, de fapt, la o regrupare de forțe, pentru a se concentra asupra altor zone, în special, în momentul de față, estul Ucrainei. Deocamdată, acestea sunt elementele pe care le avem la dispoziție. De asemenea, pot spune că participanții la Conferință, în unanimitate, au condamnat masacrul care s-a produs în zona Bucea și în alte orașe din Ucraina. Iar eu, la rândul meu, am reiterat apelul pe care l-am făcut deja ieri, la Bucureşti, ca o echipă a procurorului Curții Penale Internaționale să meargă imediat pe teren pentru a strânge probe, în așa fel încât dosarul investigației să fie unul extrem de solid.

Realizator: O ultimă întrebare, domnule ministru, va deschide inclusiv România o anchetă pentru genocid? Sau oricum ajutăm la strângerea de probe celelalte țări?

Bogdan Aurescu: Cred că cel mai important în momentul de față este ca Procurorul Curții Penale Internaționale, care deja a demarat această investigație – vă aduceți aminte că România a sprijinit, împreună cu alte 39 de state, pe 2 martie, sesizarea Curții Penale Internaționale pentru a începe această investigație pentru crime de război, crime împotriva umanității și crime de genocid deci este foarte important ca Procurorul Curții Penale Internaționale să continue această investigație și să fie sprijinit de către întreaga comunitate internațională. Există această obligație a tuturor statelor care sunt părți la Statutul de la Roma al Curții Penale Internaționale, deci inclusiv obligația României, să sprijine, dacă există elemente care țin de România, această investigație.

Realizator: Mulțumesc foarte mult, domnule ministru Aurescu, pentru intervenție și, evident, pentru toate aceste informații.

Bogdan Aurescu: Cu mare plăcere!

Sursa: Intervenţia telefonică a ministrului de externe Bogdan Aurescu la Antena 3, emisiunea “Ediţie specială”