Secretarul de stat pentru afaceri globale şi strategii diplomatice Cornel Feruță a avut la 3 martie o întrevedere cu doamna Afshan Khan, Director Regional UNICEF pentru Europa și Asia Centrală, în contextul vizitei efectuate de oficialul onusian în România, în perioada 1-3 martie 2022.
Temele principale de discuție au vizat colaborarea dintre Guvernul României și UNICEF prin acordarea de sprijin și asistență tehnică copiilor și familiilor refugiate din Ucraina pe teritoriul României. Oficialul român a amintit măsurile adoptate de autoritățile române pentru asigurarea utilităților de primă necesitate cetățenilor ucraineni și de alte naționalități care sosesc din Ucraina, inclusiv prin operaționalizarea platformei Împreună ajutăm mai mult, prin care instituțiile guvernamentale își coordonează acțiunile cu societatea civilă și organizațiile naționale și internaționale.
Cei doi oficiali au avut și un schimb de opinii cu privire la sistemul de protecție a drepturilor copilului din România, respectiv cu privire la cooperarea dintre România și UNICEF. Secretarul de stat Cornel Feruță a subliniat, de asemenea, rolul important al UNICEF și al colaborării în cadrul Programelor de Țară și a Planurilor de Acțiune aferente pentru progresele României în domeniul protecției drepturilor copilului. În context, a exprimat interesul pentru continuarea parteneriatului dintre România și UNICEF.
Informații suplimentare
Baza relațiilor dintre România şi UNICEF o constituie Acordul cadru de cooperare dintre Guvernul României şi UNICEF, semnat la 21 iunie 1991 şi aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 295/1992. În spiritul Acordului-cadru, Guvernul României a aprobat prelungirea mandatului UNICEF în România pentru perioadele 2010-2012 și 2013-2017 pe baza unui document programatic orientativ denumit “Programul de ţară UNICEF-România” (Country Programme Document UNICEF-Romania). Conform practicii UNICEF, Programul de ţară este complementat de un plan de acţiune pentru acelaşi interval de implementare, care detaliază aspectele practice ale cooperării.