Secretarul de stat pentru afaceri globale și strategii diplomatice Cornel Feruță a avut marți, 7 iunie 2022, o întrevedere cu Reprezentantul pentru Libertatea Media al OSCE (RFoM), Teresa Ribeiro, aflată într-o vizită de lucru în România, în perioada 7-8 iunie 2022.

Discuțiile au vizat cu precădere situația libertății de exprimare și a libertății mass-media în România, la nivel regional și internațional, inclusiv în context pandemic, cu accent asupra  oportunităților de cooperare cu Oficiul RFoM. Totodată, cei doi oficiali au avut un schimb de opinii cu privire la situația din Ucraina, cu accent pe necesitatea protejării jurnaliștilor, profesioniștilor media și personalului asociat în situații de conflict, precum și pe ofensiva narațiunilor false și a manipulărilor informaționale rusești asupra mass-media, exacerbate în contextul agresiunii militare nejustificate și neprovocate a Federației Ruse împotriva Ucrainei.

Secretarul de stat Cornel Feruță a reiterat susținerea României pentru independența și mandatul RFoM și a exprimat apreciere față de activitatea depusă de titularul de mandat, inclusiv în contextul actual de securitate, afectat de războiul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei. Oficialul român a reafirmat angajamentul României pentru protejarea libertății media și pentru garantarea drepturilor și a siguranței jurnaliștilor, având în vedere inclusiv rolul și contribuția importantă a acestora într-un stat democratic.

Totodată, secretarul de stat a prezentat demersurile României de susținere a sectorului media la nivel regional, prin contribuții financiare, și a reliefat angajamentul României de a contribui la eforturile internaționale de combatere a dezinformării.

 

Informații suplimentare

Instituția Reprezentantului pentru Libertatea Media al OSCE (RFoM) a fost creată prin Decizia unanimă a Consiliului Permanent OSCE 193/1997. RFoM are o funcție de avertizare timpurie, semnalând cazurile grave de nerespectare a libertății de exprimare și a libertății mass-media; de asemenea, RFoM oferă sprijin statelor participante OSCE pentru implementarea angajamentelor asumate. Ultima vizită în țara noastră a unui titular al mandatului RFoM a avut loc în anul 2015 (Dunja Mijatovic).

Teresa Ribeiro, diplomat portughez cu vastă experiență, deține această funcție din ianuarie 2021.

 

Sursa: Întrevederea secretarului de stat pentru afaceri globale Cornel Feruță cu Reprezentantul pentru Libertatea Media al OSCE (RFoM) Teresa Ribeiro