Secretarul de stat pentru afaceri globale Traian Hristea a avut miercuri, 12 octombrie 2022, o întrevedere cu generalul Philippe Lavigne, comandantul Comandamentului Suprem Aliat pentru Transformare (SACT) al NATO, care efectuează o vizită în România, la invitația Șefului Statului Major al Apărării.

În cadrul discuțiilor, oficialul român a evidențiat evoluțiile îngrijorătoare din mediul de securitate în Vecinătatea Estică a NATO și în regiunea Mării Negre, subliniind importanța continuării, de o manieră susținută, a procesului de implementare deplină a măsurilor decise la Summitul de la Madrid, din luna iunie, pentru consolidarea posturii aliate de descurajare și apărare. A menționat, în context, semnificația prezenței robuste aliate în 2022, prin preluarea de către Franța (coordonator al Grupului de Luptă din România) și decizia SUA de creștere a prezenței militare în țara noastră, apreciind că prin acestea se asigură consolidarea efectivă a apărării înaintate în regiunea Mării Negre.

Totodată, a subliniat că, în paralel, Alianța trebuie să acorde în continuare sprijinul și asistența necesare Ucrainei, pentru creșterea rezilienței acestui stat în fața amenințărilor de securitate cu care se confruntă. Având în vedere responsabilitățile directe de coordonare ale SACT în domeniul cercetării și inovării, secretarul de stat în MAE român a subliniat sprijinul acordat de țara noastră în susținerea eforturilor Alianței de menținere a avansului tehnologic și a menționat contribuția României cu două centre de testare pentru Acceleratorul NATO în domeniul inovării (DIANA).

La rândul său, oficialul aliat a exprimat apreciere pentru rolul activ al României în cadrul NATO, atât în cadrul discuțiilor conceptuale, cât și prin contribuții concrete în sprijinul securității euroatlantice. Actualul context îngrijorător de securitate necesită eforturi susținute pentru ca Alianța să fie capabilă să răspundă prompt, calibrat și eficient amenințărilor cu care se confruntă. Asigurarea unei posturi aliate consolidate, unitare și coerente reprezintă elementul central al acestor demersuri.

Generalul Philippe Lavigne a menționat, de asemenea, importanța continuării pe linia asigurării avansului tehnologic al Alianței, arătând că Summitul NATO de la Madrid a marcat pași importanți în acest domeniu, prin lansarea Fondului NATO de Inovare și aprobarea Cartei acceleratorului NATO pentru inovare în domeniul apărării (DIANA). În context, a adresat mulțumiri României pentru contribuția națională la eforturile de inovare.

 

Sursa: Întrevederea secretarului de stat pentru afaceri globale Traian Hristea cu șeful Comandamentului Aliat pentru Transformare (SACT)