Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a avut joi, 22 septembrie 2022, la New York, o întrevedere cu Abdulla Shahid, ministrul afacerilor externe al Republicii Maldive, fost Președinte al Adunării Generale a ONU, în contextul participării la segmentul la nivel înalt al celei de-a 77-a sesiuni a Adunării Generale a ONU.

De asemenea, ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a mai avut o întrevedere cu Victoria Hallum, ministrul adjunct de externe din cadrul Ministerului Afacerilor Externe al Noii Zeelande.

Discuțiile cu omologul din R. Maldive au vizat mai ales intensificarea cooperării sectoriale dintre cele două state. Ministrul Aurescu a adresat felicitări pentru modul eficient în care omologul din R. Maldive a exercitat mandatul de Președinte al AG ONU în sesiunea anterioară a acesteia.

Cei doi oficiali au agreat intensificarea cooperării bilaterale în domeniul consular, la nivelul institutelor diplomatice din cele două țări, precum și în ceea ce privește managementul dezastrelor, turismul și agricultura.

De asemenea, șeful diplomației române și omologul din R. Maldive au convenit să coopereze apropiat în domeniul combaterii schimbărilor climatice, pornind de la abordările similare ale celor două țări în acest domeniu, R. Maldive fiind un stat ce resimte direct efectele acestor fenomene.

Cei doi miniștri au discutat și despre creșterea nivelului mărilor și oceanelor, ca efect direct al schimbărilor climatice, subiect de interes major pentru statele insulare mici. Bogdan Aurescu a prezentat activitatea pe acest subiect la nivelul Comisiei de Drept Internațional (CDI), al cărei membru este, inclusiv în calitatea sa de copreședinte al Grupului de Studiu dedicat acestei teme din cadrul CDI.

Ministrul Bogdan Aurescu a prezentat evaluarea României cu privire la implicațiile globale ale invaziei Federației Ruse în Ucraina, în special criza alimentară și umanitară, fiind expuse eforturile țării noastre în sprijinul Ucrainei și în scopul combaterii efectelor crizei alimentare, care au permis, până la acest moment, tranzitul a cca. patru milioane de tone de cereale ucrainene către destinații din întreaga lume.

În cadrul întrevederii cu Victoria Hallum, ministru adjunct pentru afaceri multilaterale și juridice din cadrul Ministerului Afacerilor Externe al Noii Zeelande, discuțiile s-au axat pe cooperarea celor două state în plan multilateral, în principal în ceea ce privește domeniul dreptului internațional, cu accent pe tragerea la răspundere a Rusiei pentru acțiunile ilegale împotriva Ucrainei, precum  și pe tema schimbărilor climatice, cu accent pe creșterea nivelului mărilor și oceanelor.

Ministrul Bogdan Aurescu a abordat provocările generate de agresiunea ilegală, nejustificată și neprovocată a Rusiei în Ucraina, prezentând eforturile multidimensionale pe care România, ca stat vecin și partener apropiat al Ucrainei, le-a întreprins pentru a reduce efectele negative ale războiului.

A reafirmat, cu acest prilej, angajamentul României de a promova respectarea dreptului internațional și a trecut în revistă seria de acțiuni recente inițiate de România, între care depunerea la 13 septembrie 2022 a Declarației de Intervenție în procedurile inițiate de Ucraina contra Federației Ruse la Curtea Internațională de Justiție (CIJ) și depunerea la 16 septembrie la Grefa Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) a cererii de intervenție a României în favoarea Ucrainei, în cauza introdusă de acest stat împotriva Federației Ruse. Cei doi oficiali s-au consultat cu privire la procedurile din fața CIJ, având în vedere faptul că ambii sunt implicați în derularea acestora, ministrul Aurescu fiind și Agentul României la Curtea de la Haga, iar oficialul neozeelandez îndeplinind aceeași funcție în numele țării sale. 

A fost realizat și un schimb de vederi despre tematicile de actualitate în cadrul Comisiei de Drept Internațional (CDI) a ONU, în special pe tema soluțiilor juridice la efectele negative ale creșterii nivelului mărilor şi oceanelor, având în vedere calitatea șefului diplomației române de co-preşedinte al Grupului de Studiu al CDI dedicat temei creșterii nivelului mărilor şi oceanelor în relație cu dreptul internațional.

 

Sursa: Întrevederile ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu cu ministrul afacerilor externe din Republica Maldive și ministrul adjunct de externe din Noua Zeelandă, în marja sesiunii de nivel înalt a AG ONU