Ministerul Afacerilor Externe salută aprobarea astăzi, 19 aprilie 2022, de către Senatul României, în calitate de Cameră decizională, a Legii pentru ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind implementarea programului de asistenţă tehnică şi financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 milioane de euro acordat de România Republicii Moldova, semnat de către prim-ministrul României, Nicolae-Ionel Ciucă, și prim-ministrul Republicii Moldova, Natalia Gavrilița, la 11 februarie 2022, la Chișinău, în cadrul ședinței comune acelor două guverne. 

Acordul va reprezenta un instrument principal prin intermediul căruia România va acorda, pe perioada următorilor șapte ani, sprijin Republicii Moldova în eforturile care vizează dezvoltarea durabilă și avansarea pe calea reformelor și integrării în Uniunea Europeană.

În baza proiectelor finanțate prin Acord, România va participa la consolidarea rezilienței Republicii Moldova în sectoare esențiale pentru societate precum sectorul energetic, transport și infrastructură de transport, protecția mediului și combaterea schimbărilor climatice, lucrări publice și infrastructură, întreprinderi mici și mijlocii, independența mass-media, reforma administrației publice, afaceri interne, sănătate, educație, cultură și patrimoniu, cercetare, turism, competitivitate și industrie.

 

Informații suplimentare

Acordul semnat la 11 februarie 2022 va prelua și amplifica funcțiile Acordului între Guvernul României și Guvernul Republicii Moldova privind programul de asistență tehnică și financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 milioane de euro acordat de România Republicii Moldova, semnat la 27 aprilie 2010 și ieșit din vigoare la 28 martie 2021. Acordul  din 2010 a permis finanțarea de către România a unor proiecte emblematice, cum ar fi reabilitarea și modernizarea a peste 1.000 de grădinițe și instituții școlare din Republica Moldova sau asigurarea unei contribuții la dezvoltarea gazoductului Iași-Chișinău, proiect strategic de interconectare energetică între România și Republica Moldova.

 

Sursa: MAE salută aprobarea de către Parlamentul României a Legii pentru ratificarea Acordului privind implementarea programului de asistenţă tehnică şi financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 milioane de euro acordat de România