Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a participat luni, 21 februarie 2022, la reuniunea miniștrilor de externe din statele membre ale UE – Consiliul Afaceri Externe/CAE, care a avut loc la Bruxelles.
Principalele subiecte de discuție au inclus evoluțiile privind situația de securitate europeană din proximitatea Ucrainei și de la Marea Neagră, completată de o reuniune a miniștrilor afacerilor externe europeni cu ministrul de externe al Ucrainei, Dmytro Kuleba.
De asemenea, pe agenda CAE au figurat diplomația climatică, situația din Mali și Bosnia și Herțegovina. De asemenea, a avut loc reuniunea ministerială UE-Consiliul de Cooperare al Golfului.
În contextul dezbaterii privind situația de securitate din proximitatea Ucrainei și de la Marea Neagră, inclusiv în cadrul întâlnirii de lucru cu ministrul ucrainean al afacerilor externe, ministrul Bogdan Aurescu a subliniat că situația de securitate din teren este în continuă deteriorare, fiind necesară continuarea căutării unei soluții diplomatice la actuala criză.
În acest context, a salutat cele mai recente eforturi ale Franței și SUA, cu posibile reuniuni în perioada imediat următoare. A subliniat că aceste discuții, dacă vor avea loc, trebuie desfășurate cu scopul obținerii detensionării situației, dar fără a fi adusă atingere principiilor fundamentale de drept internațional, parametrilor esențiali ai arhitecturii de securitate europene și principiilor fundamentale ale funcționării NATO – apărarea colectivă, politica ușilor deschise.
Bogdan Aurescu a subliniat susținerea României pentru suveranitatea și integritatea teritorială ale Ucrainei, respectiv pentru perspectiva europeană și euroatlantică a acestui stat, respectiv a Georgiei și pentru perspectiva europeană a Republicii Moldova.
A pledat pentru finalizarea rapidă a pachetului de sancțiuni solid și credibil al UE, inclusiv ca instrument de descurajare, pentru a fi eficient acest efect de descurajare fiind nevoie de o comunicare publică adecvată asupra conținutului său.
Ministrul Bogdan Aurescu a reiterat ideea organizării unei reuniuni a CAE la Kiev, în semn de solidaritate și sprijin politic. A arătat că o astfel de reuniune va exprima sprijinul instituțional al UE pentru Ucraina și va fi și un semn elocvent de unitate a statelor membre. Ministrul Kuleba a salutat din nou propunerea ministrului Aurescu și a solicitat, încă o dată, organizarea reuniunii. O largă majoritate a statelor membre a exprimat explicit sprijin puternic în cadrul reuniunii de azi pentru această inițiativă a României.
În discuții, ministrul român de externe a exprimat preocupare și față de intensificarea cooperării militare dintre Moscova și Minsk și creșterea numărului de trupe și a armamentului desfășurat pe teritoriul belarus. Totodată, a exprimat sprijinul pentru pregătirea celui de-al șaselea pachet de sancțiuni vizând Belarus.
Totodată, miniștrii de externe europeni au discutat și decis o abordare comună privind menținerea deschisă a ambasadelor lor din Ucraina.
De asemenea, miniștrii au discutat despre ultimele informații privind o posibilă intenție a părții ruse de a recunoaște provinciile separatiste din Ucraina. Miniștrii au convenit să dea un mesaj de descurajare puternică Rusiei de a lua o astfel de decizie care ar reprezenta o încălcare flagrantă a dreptului internațional și a Acordurilor de la Minsk.
România a susținut adoptarea concluziilor Consiliului UE privind diplomația climatică, având în vedere că diplomația climatică poate contribui la mobilizarea voinței politice și a eforturilor din întreaga lume pentru implementarea Acordului de la Paris și a angajamentelor asumate la Glasgow.
Referitor la Bosnia și Herțegovina (BiH), ministrul român de externe a făcut referire la ultimele evoluții din această țară, arătând că acestea afectează stabilitatea și integritatea teritorială și subminează parcursul european al BiH. În context, a evidențiat importanța unității la nivelul UE și a unui angajament consolidat în coordonare cu SUA pentru soluționarea crizei politice și pentru avansarea reformelor electorale și constituționale. De asemenea, ministrul român de externe a exprimat susținere față de o abordare graduală a UE, adaptată evoluțiilor din teren, inclusiv în ceea ce privește sprijinul financiar al UE. A evidențiat importanța unui mesaj coerent și unitar al UE privind disponibilitatea de a utiliza toate instrumentele la dispoziție pentru a împiedica deteriorarea suplimentară a situației din BiH și pentru a reangaja țara pe calea reformelor.
În cadrul reuniunii ministeriale UE-Consiliul de Cooperare al Golfului (CCG), ministrul afacerilor externe al României a prezentat în numele unui grup de state membre – România, Croația, Bulgaria, Republica Cehă, Slovacia – o poziție comună. În prezentarea acestei poziții comune, ministrul Aurescu a exprimat sprijin pentru o nouă abordare a UE față de Golf și a arătat că reuniunea reprezintă o oportunitate pentru lărgirea domeniului de aplicare al parteneriatului dintre UE și statele din Golf, care ar urma să includă, dincolo de aspectele economice, și o dimensiune regională consolidată. A arătat că discuțiile din cadrul reuniunii și viitoarea Comunicare comună SEAE-Comisia Europeană pe tema parteneriatului între UE și statele din Golf constituie baze pentru un parteneriat strategic, cuprinzător și multisectorial între UE și statele regiunii. Ministrul afacerilor externe a sugerat consolidarea dialogului politic prin organizarea de reuniuni periodice ministeriale UE-Consiliul de Cooperare al Golfului. A mai propus dezvoltarea unui dialog cuprinzător cu partenerii din Golf pe teme de actualitate precum energia verde, digitalizarea, securitatea alimentară și a apei, investiții, știință și tehnologie, dezvoltare și asistență umanitară. S-a referit la reluarea negocierilor pentru un Acord UE-CCG de liber schimb, cooperare intensificată în domeniul justiție și afaceri interne, al tranziției verzi, al promovării tinerilor. De asemenea, s-a referit la acțiuni comune de mediere a conflictelor regionale, precum și la întărirea cooperării pentru combaterea terorismului.